Încă de la alegerile prezidențiale din 2014 când Firea explica la televizor că nu e adevărat că la Londra sunt cozi la secțiile de votare și prezenta o fotografie din Liverpool spunând că e din Londra, românii s-au convins că individa minte cu seninătate și nu are nicio rușine.
Într-un interviu de ieri, primarul PSD, Gabriela Firea a mințit din nou bucureștenii, afirmând că bugetul anual al Primăriei Capitalei este de 600 milioane euro pe an.
În realitate, conform execuției bugetare, bugetul Primăriei Capitalei a fost:
– 827 milioane euro în 2016
– 844 milioane euro în 2017
– 900 milioane euro în 2018
– 854 milioane euro în 2019.
Cumulată, minciuna lui Firea atinge suma de 1,025 miliarde de Euro.
„Primarul PSD, Firea, mai trebuie să explice bucureștenilor de ce, dacă ea știe că bugetul este de 600 milioane de euro, s-a angajat prin bugetul votat de Consiliul General că va avea venituri de:
– 1,227 miliarde euro în 2018
– 1,431 miliarde euro în 2019
– 1,519 miliarde euro în 2020.
„Nu trece zi fără ca tandemul toxic Firea-PSD să nu ne ofere o mostră de ceea ce știe să facă cel mai bine: minciună, abuz, incompetență, corupție.
Sunt optimist că bucureștenii vor ști să vadă diferența dintre adevăr și minciună.”, declară Nicușor Dan, candidat indepenedent la Primăria Capitalei susținut de USR, PLUS și PNL.