Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează începând de astăzi, 16 septembrie 2019, a patra campanie de investigaţii arheologice în orașul Târgu Ocna, jud. Bacău. Acţiunea urmăreşte căutarea, descoperirea, recuperarea și identificarea rămășițelor pământești ale deţinuţilor politici morți în penitenciarul din localitate.
După instaurarea regimului comunist, prin fraudă electorală și amenințare cu forța, conducerea politică a țării a iniţiat un vast program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracțiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre și colonii de muncă, internările administrative, fără proces, ori executarea sumară a oponenților, fără existența unor sentințe judecătorești.
Conform unei evidențe actualizate bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într-un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena aflată în Parohia Poieni, pe str. Crizantemelor. Înmormântările au fost practicate într-o zonă distinctă a cimitirului, trupurile defuncţilor fiind depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, iar mormintele nu au fost marcate cu semne de identificare. Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, unii dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului, însă la adâncimi mai mici și numai în sicrie confecționate din placaj. În ultimele decenii, suprafața de teren unde au fost îngropați deținuții și bolnavii psihici a fost cedată treptat credincioșilor din parohie pentru locuri de veci, acest lucru provocând distrugerea parțială sau totală a mormintelor mai vechi.
Evoluția situației din ultimii ani a determinat efectuarea în cursul anilor 2011, 2013 și 2018 a unor cercetări arheologice pentru verificarea suprafețelor de teren rămase încă neafectate de mormintele mai noi. În cursul acestor cercetări au fost identificate un număr de 42 de morminte dintre care 13 aparțineau unor foști deținuți. Astăzi, în zona cimitirului care prezintă interes pentru cercetarea noastră au mai rămas libere doar câteva porțiuni restrânse de teren, care vor urma și acestea să fie ocupate de morminte. Această stare de lucruri reclamă intervenţii arheologice repetate în scopul degajării de sarcină istorică a acestor suprafețe, încercându-se în acest fel să se salveze ceea ce se mai poate salva din mormintele deținuților rămase încă neafectate.
Rămășițele pământești recuperate în cursul cercetărilor anterioare la care se adăuga și cele care se vor mai descoperi în campaniile următoare, intră în circuitul legal al expertizelor medico-legale și antropologice, toate investigațiile trebuind să conducă în cele din urmă la stabilirea identității acestor victime prin efectuarea testelor comparative de ADN. Din păcate, reamintim că multe din mormintele deținuților politici au fost distruse în decursul timpului de înmormântările ulterioare, iar pentru recuperarea acestora nu se mai poate face nimic. Multe dintre victimele care au murit în acest penitenciar au rude și urmași care, de la căderea oficială a regimului comunist, așteaptă din partea autorităților statului adoptarea unor măsuri reale și efective care să conducă la descoperirea și recuperarea osemintelor acestor oameni, care au zăcut zeci de ani în morminte anonime. Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă. Cazul deținuților politici morți în penitenciarul de la Târgu Ocna și a locului unde aceștia au fost îngropați face obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a unei sesizări depuse de IICCMER.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare în acest proiect (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul de Istorie Târgu Ocna), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza și Alin Radu. Investigațiile se vor desfășura în strânsă conlucrare cu Parchetul Militar și cu alte instituții ale statului. Acţiunea este susținută de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită în plan tehnic de Primăria orașului Târgu Ocna (primar Ștefan Șilochi) și Parohia Ortodoxă din Târgu Ocna-Poieni (preot Cristian Gabriel Mazilu).
Conform unei evidențe actualizate bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într-un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena aflată în Parohia Poieni, pe str. Crizantemelor. Înmormântările au fost practicate într-o zonă distinctă a cimitirului, trupurile defuncţilor fiind depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, iar mormintele nu au fost marcate cu semne de identificare. Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, unii dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului, însă la adâncimi mai mici și numai în sicrie confecționate din placaj. În ultimele decenii, suprafața de teren unde au fost îngropați deținuții și bolnavii psihici a fost cedată treptat credincioșilor din parohie pentru locuri de veci, acest lucru provocând distrugerea parțială sau totală a mormintelor mai vechi.
Evoluția situației din ultimii ani a determinat efectuarea în cursul anilor 2011, 2013 și 2018 a unor cercetări arheologice pentru verificarea suprafețelor de teren rămase încă neafectate de mormintele mai noi. În cursul acestor cercetări au fost identificate un număr de 42 de morminte dintre care 13 aparțineau unor foști deținuți. Astăzi, în zona cimitirului care prezintă interes pentru cercetarea noastră au mai rămas libere doar câteva porțiuni restrânse de teren, care vor urma și acestea să fie ocupate de morminte. Această stare de lucruri reclamă intervenţii arheologice repetate în scopul degajării de sarcină istorică a acestor suprafețe, încercându-se în acest fel să se salveze ceea ce se mai poate salva din mormintele deținuților rămase încă neafectate.
Rămășițele pământești recuperate în cursul cercetărilor anterioare la care se adăuga și cele care se vor mai descoperi în campaniile următoare, intră în circuitul legal al expertizelor medico-legale și antropologice, toate investigațiile trebuind să conducă în cele din urmă la stabilirea identității acestor victime prin efectuarea testelor comparative de ADN. Din păcate, reamintim că multe din mormintele deținuților politici au fost distruse în decursul timpului de înmormântările ulterioare, iar pentru recuperarea acestora nu se mai poate face nimic. Multe dintre victimele care au murit în acest penitenciar au rude și urmași care, de la căderea oficială a regimului comunist, așteaptă din partea autorităților statului adoptarea unor măsuri reale și efective care să conducă la descoperirea și recuperarea osemintelor acestor oameni, care au zăcut zeci de ani în morminte anonime. Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă. Cazul deținuților politici morți în penitenciarul de la Târgu Ocna și a locului unde aceștia au fost îngropați face obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a unei sesizări depuse de IICCMER.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare în acest proiect (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul de Istorie Târgu Ocna), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza și Alin Radu. Investigațiile se vor desfășura în strânsă conlucrare cu Parchetul Militar și cu alte instituții ale statului. Acţiunea este susținută de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită în plan tehnic de Primăria orașului Târgu Ocna (primar Ștefan Șilochi) și Parohia Ortodoxă din Târgu Ocna-Poieni (preot Cristian Gabriel Mazilu).
IICCMER lansează un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în penitenciarul de la Târgu Ocna, pentru a contacta pe orice cale institutul sau direct pe responsabilul acțiunii în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.
Penitenciarul de la Târgu Ocna
Scurt istoric
Scurt istoric
În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.
Condiţiile climaterice deosebite ale zonei geografice au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate un conac. Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece ziua aceştia erau duşi la munca din ocnă. Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare Centrală de Muncă Silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină. De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna. În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dat în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori.
În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul Primului Război Mondial, infracţiunile care predominau au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, iar imobilul a servit temporar ca spital de campanie.
În perioada comunistă, penitenciarul-spital din Târgu Ocna a găzduit deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.
Perioada comunistă a închisorii a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, precum şi deţinuţi minori, însă numai băieţi. În diferite perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi. În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi suferinzi de TBC. În perioada 1949-1952, la Piteşti, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii, în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi aplicat un experiment inuman, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor. Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, reeducarea s-a dovedit a fi un eşec. În cele din urmă, toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti a fost suspendată. La Târgu Ocna nu s-a putut aplica un experiment de reeducare, ci dimpotrivă, se poate spune că ceea ce s-a întâmplat aici a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti. La acest lucru a contribuit mult şi faptul că deţinuţii erau suferinzi cu toţii de o boală contagioasă, iar personalul închisorii era rezervat în a veni în contact direct cu condamnaţii. În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).
Condiţiile climaterice deosebite ale zonei geografice au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate un conac. Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece ziua aceştia erau duşi la munca din ocnă. Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare Centrală de Muncă Silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină. De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna. În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dat în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori.
În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul Primului Război Mondial, infracţiunile care predominau au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, iar imobilul a servit temporar ca spital de campanie.
În perioada comunistă, penitenciarul-spital din Târgu Ocna a găzduit deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.
Perioada comunistă a închisorii a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, precum şi deţinuţi minori, însă numai băieţi. În diferite perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi. În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi suferinzi de TBC. În perioada 1949-1952, la Piteşti, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii, în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi aplicat un experiment inuman, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor. Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, reeducarea s-a dovedit a fi un eşec. În cele din urmă, toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti a fost suspendată. La Târgu Ocna nu s-a putut aplica un experiment de reeducare, ci dimpotrivă, se poate spune că ceea ce s-a întâmplat aici a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti. La acest lucru a contribuit mult şi faptul că deţinuţii erau suferinzi cu toţii de o boală contagioasă, iar personalul închisorii era rezervat în a veni în contact direct cu condamnaţii. În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).
Ilustrație foto: Fig. 1 – Zona cimitirului din Târgu Ocna unde au fost îngropați deținuții morți în penitenciar; Fig. 2 – Mormânt comun cu rămășițele pământești a doi deținuți, descoperit în campania arheologică din anul 2013.
* * * * *
Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.
