Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a semnat luni, la Beijing, două documente de colaborare cu parteneri chinezi, a participat la întâlnirea în plen a celor două delegații și la reuniunea economică.
Acțiunile se înscriu în vizita oficială pe care delegația română condusă de prim-ministrul Victor Ponta o derulează, în perioada 30 august – 3 septembrie, în Republica Populară Chineză.
Cele două documente bilaterale au fost semnate în prezența prim-ministrului român Victor Ponta și a prim-ministrului chinez Li Kekiang. Este vorba despre Acordul între Guvernul României şi cel al Republicii Populare Chineze privind utilizarea paşnică a energiei nucleare, semnat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea și Administratorul şef-adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Energie din China, Liu Qi. Al doilea document, minuta convorbirilor cu Commercial Bank of China, a fost semnat cu preşedintele acestei instituții, Yi Huiman.
„În ultimul an, după ce am fost desemnat coordonator al proiectelor dintre România şi China, am acordat mult timp dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale, precum şi relaţiilor de investiţii dintre cele două ţări. Această perioadă de tatonare începe să se finalizeze în proiecte şi investiţii concrete în beneficiul ambelor părţi. În această perioadă, am acumulat suficiente cunoştinţe concrete despre aşteptările dumneavoastră şi, în acelaşi timp, reprezentanţii companiilor chineze au avut ocazia să se familiarizeze cu condiţiile legislative atât din România, cât şi din Uniunea Europeană. Îmi doresc ca, în perioada imediat următoare, relaţiile politice şi diplomatice excelente să se materializeze în proiecte de investiţii concrete. Avem un potenţial real de colaborare pentru realizarea unor investiţii în domeniile pe care prim-ministrul vi le-a prezentat: energie, agricultură, transporturi, creşterea exportului din România a produselor de origine animală, şi nu numai.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
Tot în prezența oficialilor celor două state, a fost semnat și contractul pentru modernizarea Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desfăşurare a Grupurilor 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia – Deva. Semnatarii au fost Aurel Niculescu, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, şi Xin Chunsheng, preşedintele Consiliului Naţional de Administraţie China National Electric Engineering Corp.
„Faptul că o companie chineză a câştigat recent licitaţia pentru un proiect în domeniul energiei, un proiect mare, arată că sunteţi parteneri serioşi şi parteneri de încredere (…) Avem determinarea să sprijinim investiţiile în domeniul energiei pentru a face din România un actor important în piaţa de energie la nivel regional. Creşterea gradului de interconectare cu ţările vecine a reţelei electrice cu Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi cu posibilităţi de extindere spre Turcia reprezintă o prioritate pentru România. Pe de altă parte, cuplarea pieţei din România cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, prevăzută pentru noiembrie anul acesta, creează premisele intensificării exportului de energie electrică. Putem să înţelegem că nu vă este uşor cu legislaţia europeană, nici nouă nu ne-a fost uşor, dar cred că, cu răbdare, cu tenacitate, perseverenţă şi voinţă, vom reuşi să punem în practică proiecte importante, proiecte ambiţioase.”, a precizat Liviu Dragnea, pentru a sublinia, astfel, că investitorii chinezi vor găsi în România un sprijin instituţional pentru a facilita înţelegerea unei pieţe europene care are reguli diferite de a lor.
La reuniunea economică, au fost prezente principalele companii și bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România. Liviu Dragnea le-a transmis participanților că autorităţile române acordă o mare importanţă dezvoltării relaţiilor de colaborare economică și a vorbit despre viitoare proiecte comune: „Ne bucurăm că există interes ca bănci importante din China să participe la finanţarea marilor proiecte de investiţii din România. De asemenea, la nivelul instituţiilor centrale, au fost demarate discuţii pentru îmbunătăţirea sistemului de taxare şi sperăm ca, în viitorul apropiat, să fie renegociată Convenţia pentru evitarea dublei impuneri. Este un Acord semnat acum 22 de ani şi credem că poate fi îmbunătăţit în beneficiul ambelor părţi.”
În cursul zilei de astăzi, delegația română se va deplasa cu trenul de mare viteză la Tienjin, unde va vizita parcul tehnologic și va avea o întâlnire cu reprezentanți ai firmelor care derulează activități în parc în domeniile IT, componente auto, produse bio, construcții mașini.