După instaurarea regimului comunist, prin fraudă electorală și amenințare cu forța, conducerea politică a țării a iniţiat un vast program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracțiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre și colonii de muncă, internările administrative, fără proces, ori executarea sumară a oponenților, fără existența unor sentințe judecătorești.
Conform unei evidențe provizorii bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 în penitenciarul din Tîrgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 841 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 71 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într-un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena aflată în Parohia Poieni, pe str. Crizantemelor. Înmormântările au fost practicate atunci într-o zonă mai liberă a cimitirului, trupurile defuncţilor fiind depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce sau cu alte semne de identificare. Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, unii dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului. În ultimele decenii, terenul unde au fost îngropați deținuții a fost cedat treptat credincioșilor din parohie pentru locuri de veci. Ca urmare, gropile ulterioare au afectat, parțial sau integral, multe din mormintele deținuților.
Evoluția situației din ultimii ani a făcut ca în porțiunea de cimitir unde s-au îngropat deținuții să mai rămână libere doar câteva suprafețe restrânse de teren. Această situație obiectivă a determinat efectuarea în cursul anilor 2011 și 2013 a unor cercetări arheologice pentru verificarea acelor suprafețe care erau vizate să fie ocupate în scurt timp de morminte. În cursul acestor cercetări au fost identificate un număr de 22 de morminte dintre care 10 aparțineau unor foști deținuți. Datorită faptului că în prezent și ultimele parcele rămase libere au fost sau vor fi repartizate pentru locuri de veci, s-a impus efectuarea de urgență a unei noi intervenții arheologice care să elibereze respectivele locuri de sarcina istorică care o poate conține.
Rămășițele pământești care au fost recuperate în cursul cercetărilor anterioare, asupra cărora s-au efectuat deja examinări de specialitate, la care se vor adăuga și cele care se vor descoperi în următoarele intervenții, vor intra în circuitul legal care trebuie să conducă la stabilirea identității acestor victime. Din păcate, reamintim că multe din mormintele deținuților politici au fost distruse în decursul timpului de înmormântările ulterioare, iar pentru recuperarea acestora nu se mai poate face nimic. Multe dintre victimele care au murit în acest penitenciar au rude și urmași care, de la căderea oficială a regimului comunist, așteaptă din partea autorităților statului adoptarea unor măsuri reale și efective care să conducă la descoperirea și recuperarea osemintelor acestor oameni, care au zăcut zeci de ani în morminte anonime. Acţiunea de la Tîrgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă.
Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Marius Oprea, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza.
Investigațiile se vor desfășura în prezenţa unui procuror militar de la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care a fost sesizată în prealabil de IICCMER în privința acestui caz. Acţiunea este susținută de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită în plan tehnic și logistic de Primăria orașului Tîrgu Ocna și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la d-nul Gheorghe Petrov, expert IICCMER, organizatorul și responsabilul șantierului arheologic (tel. 0721 400396).
IICCMER lansează un apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în penitenciarul de la Tîrgu Ocna, pentru a contacta pe orice cale Institutul sau direct pe responsabilul acțiunii, pentru a putea fi îndrumați către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.
Penitenciarul de la Tîrgu Ocna
Scurt istoric
În perioada comunistă, penitenciarul de la Tîrgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.
Condiţiile climaterice deosebite ale zonei geografice au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate un conac. Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece ziua aceştia erau duşi la munca din ocnă. Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare Centrală de Muncă Silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Tîrgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină. De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Tîrgu Ocna. În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dat în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori.
În perioada 1851-1930, la Tîrgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul Primului Război Mondial, infracţiunile care predominau au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi, iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie.
În perioada comunistă, penitenciarul-spital din Tîrgu Ocna a găzduit deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Tîrgu Ocna a fost reînfiinţat.
Perioada comunistă a închisorii a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, precum şi deţinuţi minori, însă numai băieţi. În diferite perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Tîrgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi. În cursul anului 1950, la Tîrgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi suferinzi de TBC. În perioada 1949-1952, la Piteşti, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii, în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi aplicat un experiment inuman, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor. Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Tîrgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, reeducarea s-a dovedit a fi un eşec. În cele din urmă, toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti a fost suspendată. La Tîrgu Ocna nu s-a putut aplica un experiment de reeducare, ci dimpotrivă, se poate spune că ceea ce s-a întâmplat aici a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti. La acest lucru a contribuit mult şi faptul că deţinuţii erau suferinzi cu toţii de o boală contagioasă, iar personalul închisorii era rezervat în a veni în contact direct cu condamnaţii. În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).
