Home Actualitate Noi percheziții la Primăria Iași

Noi percheziții la Primăria Iași

DISTRIBUIŢI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în această dimineață la sediul Primăriei Municipiului Iași, într-un dosar de corupție cu infracțiuni comise în anul 2018. S-au efectuat cinci percheziții, două dintre ele la instituții publice, potrivit unui comunicat DNA. Sunt vizate serviciile de Urbanism și Poliția Locală Iași.
Procurorii DNA au precizat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției, care au fost comise pe parcursul anului 2018, și că vor oferi ulterior mai multe informații. Presa locală precizează că ar fi vorba despre verificarea actelor urbanistice care au stat la baza ridicării unei clădiri în cartierul Tătărași de către compania Flux. Reporter de Iași a scris chiar pe 24 ianuarie că există mai multe documente care ar fi semnate de primarul Iașiului, Mihai Chirica, și de unul dintre foștii viceprimari, Gabriel Harabagiu, care vizează construcția respectivă. Doar că, potrivit presei locale, autorizația a fost emisă pentru o construcție cu parter și un etaj, iar în prezent aceasta are parter, patru etaje și o mansardă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.