Intr-o conferință de presă, Kulcsar Terza Jozsef, liderul Partidului Civic Maghiar din Covasna, ales deputat pe lista UDMR la alegerile parlamentare de anul trecut, a săvârșit o impolitețe și un grav act de discriminare atunci când a instigat la limitarea accesului unor cetățeni români la manifestãrile organizate de Ziua Naționalã a României la Sfântu Gheorghe, spunând: „Am înţeles că Noua Dreaptă iar a anunţat că vine la Sfântu Gheorghe pe 1 Decembrie (…) Aştept cu foarte mare interes să văd cum autorităţile îi vor stopa pe cei care vin la Sfântu Gheorghe (..)”.
Noua Dreaptă îi atrage atenția deputatului cu mintea infierbântată că municipiul Sfântu Gheorghe nu este feuda sa personală și îl sfătuim să nu uite că județul Covasna este însăși inima României, atât din punct de vedere geografic cât și din punct de vedere istoric, pe teritoriul așa-zisului „ținut secuiesc” aflându-se cea mai mare concentrare de cetăți și vestigii dacice.
Il asigurăm totodată pe domnul Kulcsar Terza Jozsef că nu ne trebuie nicio autorizație pentru a sărbători Ziua Națională în țara în care ne-am născut, indiferent de județ sau oraș. Subliniem încă o dată că vom participa alături de alte mii de români la festivitãțile aniversare de la Catedrala Ortodoxă și din Piața Mihai Viteazul, pentru aceasta nefiindu-ne necesar vreun pașaport, după cum probabil încă mai viseazã cu ochii deschiși unii lideri ai maghiarilor.
Tot în cadrul conferinței de presă, Kulcsar Terza Jozsef a invocat în mod manipulator Proclamaţia de la Alba Iulia și a avut nerușinarea să vorbească în numele tuturor maghiarilor pentru care, chipurile, ”1 Decembrie este zi de doliu”: „Pentru noi ştiţi ce înseamnă – ruperea Ardealului de patria mamă (…) Noi nu putem sărbători. Istoria e istorie, o respectăm, dar dorim să fim înţeleşi, iar promisiunile făcute pe 1 Decembrie 1918 să fie respectate, pentru că nu sunt respectate (…) Nu putem accepta ca drepturile noastre să fie călcate în picioare (…) 1 Decembrie este zi de doliu şi o să susţin în continuare acest lucru până când România va respecta Proclamaţia de la Alba Iulia.”
Încercarea de dezinformare și manipulare este evidentă în condițiile în care legislativele și guvernele României au respectat in integrum promisiunile înscrise în Rezoluția de la Alba Iulia iar cei care inventează teme false dau dovadă de rea credință sau, în cel mai bun caz, de lipsă de imaginație. Concret, punctul II al Rezoluției de la Alba Iulia rezervă Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului autonomie PROVIZORIE pâna la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal. Transilvania a avut deci autonomie, însa provizorie, nicidecum permanentă, mai precis „până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal”. Or, de la întrunirea Adunării Naționale Constituante care a votat Constituția României Întregite din 1923 au trecut 94 de ani iar domnii de la PCM înca nu au aflat acest lucru! Le aducem noi aminte și punem aceste declarații și pe seama disperării agitatorilor revizioniști, fiind evident falimentul mișcărilor separatiste atât în România cât și în Europa, după eșecul categoric al consultărilor populare din Scoția, unde populația a respins prin vot separarea de Marea Britanie, și din Catalonia, unde guvernul de la Madrid a aplicat legea cu fermitate și i-a trimis pe separatiști acolo unde le e locul: după gratii.
În încheiere, facem apel la toți românii din Sfântu Gheorghe și din toată țara (dar și la cetățeanul român Kulcsar Terza Jozsef!), să fie prezenți pe 1 Decembrie în centrul municipiului Sfântu Gheorghe pentru a ne bucura cu toții de aniversarea Zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României!
Liderul Partidului Noua Dreaptă,
Av. Tudor Ionescu
Și acest Kukcsar este deputat in Parlamentul ROMÂNIEI??? Doamne, in ce țara trăim!
Bravo Noua Dreapta pt curaj si rusine parlamentarilor care iau banii si tac din gura….