Structura rezultata in urma votarii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu difera prea mult de cea veche. In plus, cea mai mare parte a magistratilor alesi fac parte din cercul apropiatilor PSD. Nici procesul electoral nu a fost lipsit de peripetii, cel putin in Bucuresti, unde metodele preluate de la partidul de guvernamant au fost folosite si la Tribunalul Bucuresti.
Patru magistrati au reusit sa-si pastreze locul de membri ai CSM. Astfel, Dan Lupascu, Maria Huza, Anton Pandrea si Iulian Galca au fost alesi pentru un nou mandat. Din numaratoarea voturilor a rezultat ca vor face parte din CSM si Florica Bejenariu, presedinta Tribunalului Mehedinti, Lidia Barbulescu, vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Virgil Andries, presedintele Curtii de Apel Cluj, Angela Harastasanu, de la Curtea de Apel Brasov, si procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, Ioan Amarie. In ceea ce priveste Parchetul General si judecatoriile din Bucuresti, votul va fi reluat pe 8 decembrie.
Daca in cea mai mare parte a tarii, votul a fost exprimat corect, la Tribunalul Bucuresti situatia a fost un pic diferita. Obsedata sa nu-si piarda locul din CSM, Maria Huza, presedintele tribunalului, impus de fostul ministru Rodica Stanoiu, cu care este foarte buna prietena, a folosit toate mijloacele pentru a influenta votul. Astfel, in ultima saptamana, Huza i-a vizitat pe toti judecatorii tribunalului, carora le-a -explicat- de ce ar fi bine sa o voteze pe ea. In plus, vineri, inainte de declansarea votului, unul dintre judecatori, ales sa supravegheze procesul electoral, a cerut colegilor sa voteze un singur candidat, desi legea prevede ca in cadrul alegerilor un magistrat alege din buletinul de vot un numar egal de candidati cu cel rezervat instantei respective in CSM. In aceste conditii, judecatorii Tribunalului Bucuresti ar fi trebuit sa voteze doi candidati. -Ideea a fost ca daca s-ar fi votat doi candidati ar fi fost posibil ca oamenii sa aleaga pe altcineva, si nu pe Huza. Asa, totul a fost simplu. Ea a obtinut toate voturile de la Bucuresti si a fost aleasa, pentru ca aceasta este cea mai mare instanta-, declara unul dintre magistrati.