Proaspat instalat in functia de ministru al sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto) si-a prezentat ieri strategia de lupta pe urmatorii trei ani, prin care promite asiguratilor sa imbunatateasca sistemul sanitar romanesc.
Numai ca, in acest moment, bolnavii risca sa ramana fara medicamente, intrucat farmacistii, producatorii si importatorii de produse farmaceutice ameninta cu declansarea grevei in zilele urmatoare, drept raspuns la reducerea intre 7 si 11% din pretul de raft al medicamentelor.
-Nu cedez santajului si presiunilor facute, dar sunt dispus sa renegociez memorandumul ce reglementeaza modul de achitare a datoriilor pentru medicamente. Livrarile au fost facute peste plafoane, iar daca nu ar fi avut atat de mult profit introdus in pret, nu ar fi suportat doi ani lipsa de lichiditati. Nu voi face nici un fel de compromis, iar daca va fi nevoie, voi apela la licitatiile internationale-, a declarat Nicolaescu.
In plus, conform ministrului de resort, prioritatile actuale sunt reprezentate de identificarea unor surse noi de finantare, precum plata de la bugetul de stat in numele pensionarilor a asigurarilor de sanatate si imbunatatirea serviciilor medicale cu bani din bugetul sanatatii pe 2006, ce va fi mai mare cu 15% fata de cel pe 2005.
-Sunt cazuri de leucemie ce sunt tratate in strainatate cu 150.000 de euro fiecare. O sa facem aceste interventii in Romania pentru a le reduce costul la 40.000 de euro. Mai mult, vom analiza si evalua programele nationale derulate de MS, intrucat, spre exemplu, in cazul celui de diabet avem aspecte de natura penala in ceea ce priveste gestionarea banilor de catre coordonatori, gestionare ce s-a efectuat in interes propriu-, sustine Nicolaescu.