Home Actualitate Octavian Berceanu, noul șef al Gărzii de Mediu acuză că s-au făcut...

Octavian Berceanu, noul șef al Gărzii de Mediu acuză că s-au făcut presiuni asupra partidelor pentru a nu fi numit la șefia instituției

DISTRIBUIŢI

“Au fost presiuni destul de mari asupra partidelor de la guvernare ca eu să nu fiu numit în această funcție. Ştiu mai multe dar nu am dovezi materiale. (…) Din păcate, angajarea mea a fost atât de mult întârziată astfel încât să nu pot să fac niciun buget, să nu pot să contribui direct nici la PNRR, să nu pot să fac nimic. Au împins numirea mea pe post cu câteva zile după toate aceste operaţiuni. Din păcate asta este România în care trăim chiar şi astăzi.” – a precizat dl. Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu în direct, în cadrul emisiunii “Audiențe” de la Radio Clasic

Într-un studiu realizat de Green Peace, România se situează pe locul al 15-lea printre cele mai poluate țări din Europa. Din această perspectivă buna funcționare a Gărzii de Mediu este esențială pentru reducerea substanțială a emisiilor poluante.

Dl. Octavian Berceanu a mai spus că “Garda de mediu a fost concepută ca un „fake” de la bun început. Corupţia era maximă şi ca urmare a presiunii UE au fost create aceste organisme cum sunt Garda de Mediu, Garda Forestieră, etc…  Dar în aceste instituţii şi-au trimis oameni cei interesaţi. Timp de ani de zile Garda de Mediu a fost populată cu politicieni sau oameni cu interese în zona de business şi acoliţi ai lor, foarte slab pregătiţi. Presiunea corupţiei asupra acestui gen de activitate este foarte mare. Legea spune că funcţionarul public e bătut în cuie așa că vedem rămaşi în slujbe pe de o parte pe cei dedicaţi meseriei dar pe de altă parte pe cei care nu pot obţine un salariu bun în zona privată. Sistemul format din actualii comisari din Garda  de Mediu este tributar anilor ’90 – 2000.

Din fericire cred că există bunăvoinţă politică, înţelegere şi susţinere astfel încât să modernizăm cumva Garda de Mediu şi să ne facem treaba.”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.