Home Actualitate Nu mai e coleg cu Mihai Viteazul: Zgonea a fost trimis în...

Nu mai e coleg cu Mihai Viteazul: Zgonea a fost trimis în judecată pentru angajarea unei pile contra-cost

DISTRIBUIŢI

DNA Ploiești anunță trimiterea în judecată a fostului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pentru trafic de influență. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii până la concurența sumei de 62.143 lei.
Menționăm că, în aceeași cauză, inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției (detalii în comunicatul nr. 1268/VIII/3 din 27 decembrie 2017).

Zgonea declara în 2013 despre un drapel secuiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt, el și-a umflat pieptul vitejește și a și scos „porumbelul” pe gură: „Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema.” 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.