Un caz incredibil s-a petrecut la Târgoviște, când o femeie angajată ca bonă de o familie a fugit cu actele celor doi soți, ale apartamentul și ale mașinii, și a reușit să obțină de la Poliție o carte de identitate cu fizionomia ei, dar cu datele femeii jefuite. Ulterior, ea s-a angajat tot ca bonă la o familie din București, prezentând actele obținute prin furt, însă a dispărut și de aici cu bijuterii, bani și alte obiecte, în valoare totală de 30.000 de euro. Potrivit păgubitei din București, avocata Olga Fufezan, menajera fusese angajată de câteva zile, în perioadă de probă, dar a dispărut cu bijuterii, bani și alte obiecte. „Este vorba despre un furt din locuință. Am lăsat menajera în casă cu un copil de cinci ani și bunica, o femeie în vârstă, iar în 45 de minute mi s-a golit casa. „Am luat-o pe încredere și acum regret foarte mult, am pagube de peste 30.000 de euro, bani, bijuterii și alte bunuri, probabil că de când a venit a avut timp câteva zile să studieze unde sunt lucrurile, s-a comportat normal, avea toate actele în regulă, am verificat-o, părea o persoană de toată încrederea, dar avea o identitate falsă. Nu înțeleg de ce i s-a eliberat un nou act, iar Poliția s-a mișcat foarte greu din momentul în care i-am anunțat”, a declarat ea.
La adresa din buletin, altă familie păgubită
Avocata bucureșteancă a reclamat furtul la Poliție, însă a încercat și să dea de urma suspectei deplasându-se la adresa din buletinul prezentat de aceasta la angajare, în municipiul Târgoviște. Acolo, în locul hoaței, a găsit o altă familie care fusese păgubită de bona respectivă în luna ianuarie 2012. „Pe 11 ianuarie am reclamat furtul din locuință, la Poliție. Mi s-au furat actele apartamentului, certificatele noastre de naștere și de căsătorie și o sumă de bani. Am făcut plângere la 112, am făcut și plângere penală la Parchet.(…) Nu au fost în stare în două luni să stabilească identitatea acestei persoane care acum se folosește de identitatea mea și constat acum că a furat bani, bijuterii și alte bunuri de la această doamnă din București. Eu sunt un om cinstit, lucrez într-o instituție de prestigiu și acum am ajuns o hoață fără să fi furat, dimpotrivă, și eu sunt păgubită”, a relatat cealaltă victimă a bonei. Ea a precizat că individa îi era vecină și că o ruga din când în când să aibă grijă de copil. „Știam că o cheamă Mirela, apoi că o cheamă Gabriela, după aceea că nici acesta nu ar fi numele ei, că este din Viișoara, județul Neamț. Noi am adunat toate datele de la dosar, Poliția din Târgoviște nu a făcut nimic de două luni, iar această femeie a reușit să scoată buletin pe numele meu, mă aștept să facă orice cu buletinul fals, să facă credite sau alte probleme, m-am gândit la ce este mai rău”, a mai declarat târgovișteanca.
Bona semăna cu prima victimă
Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că, înainte de a ajunge la București, suspecta de 35 de ani a lucrat în casa familiei din Târgoviște și, profitând că cei doi soți nu erau acasă, le-a furat acestora actele de identitate, actele apartamentului și ale mașinii. Ulterior, și-a vopsit părul și pentru că semăna cu femeia căreia îi furase buletinul, cadru MApN în Dâmbovița, s-a prezentat la Serviciul de Evidența Populației Dâmbovița, unde a solicitat o carte de identitate nouă, care i-a fost eliberată. „Am fost sesizați de o persoană din București că o femeie din Târgoviște i-a sustras mai multe bunuri din locuință. Se fac cercetări pentru identificarea persoanei respective, atât pot să vă spun despre acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, agentul Raluca Trandafir.
Păgubiții cer Poliției dâmbovițene să dea de urma hoaței și să verifice dacă între timp aceasta a mai comis și alte infracțiuni, polițiștii făcând apel la persoanele care au fost victime ale acestei femei să anunțe cel mai apropiat post de Poliție sau să sune la 112.
Bogdan Cristescu