Home Actualitate O nouă acuzație de șantaj la adresa lui Ghiță. Ponta – băgat...

O nouă acuzație de șantaj la adresa lui Ghiță. Ponta – băgat și el în ecuație

DISTRIBUIŢI

În mai puțin de o săptămână a apărut un nou set de acuzații de șantaj la adresa deputatului PSD, mogulul RTV Sebastian Ghiță, după plângerea depusă de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, coleg de partid cu acesta. Denunțul a fost depusă la DNA de către Carmen Roșu, fosta șefă a Autorității de Management din cadrul POSDRU, instituție care se ocupă cu verificarea legalității solicitărilor de fonduri europene cerute de companiile românești care accesează fonduri europene pentru programe de educație și perfecționare profesională. Denunțătoarea Carmen Roșu l-a nominalizat chiar pe premierul Victor Ponta, prietenul lui Sebastian Ghiță, care ar putea fi acuzat și el de abuz în serviciu sau cel puțin complicitate la presupusele fapte penale de șantaj și trafic de influență de care este acuzat Ghiță, pentru că a dispus înlăturarea din funcție a denunțătoarei imediat după momentul când mogulul RTV, care are la bază afaceri în industria IT, a pierdut finanțarea europeană. Carmen Roșu susține că Sebastian Ghiță a amenințat-o la telefon ”că se va ocupa de persoana ei”, iar acest lucru s-a și întâmplat, prin demiterea dispusă de Victor Ponta. Mai mult, Carmen Roșu îl acuză pe deputatul PSD Sebastian Ghiță că a făcut și trafic de influență pentru ca alte contracte să fie semnate, iar plățile să fie făcute preferențial. Joi, imediat după izbucnirea scandalului, Carmen Roșu a declarat că îi este frică de repercursiunile denunțului său, cu privire la siguranța sa și a familiei. În sprijinul acuzațiilor sale, Carmen Roșu a anexat denunțului, publicat de Realitatea TV, un Raport al Corpului de Control cu privire la afacerile lui Ghiță, a nominalizat martori și a cerut procurorilor să-i verifice listingul apelurilor telefonice.

 

Așa cum rezultă din plângerea depusă de Carmen Roșu, interesele lui Ghiță vizau firmele XOR IT System, Teamnet și Asesoft, pentru care se formulaseră cereri de asistență din fonduri europene POSDRU. Șantajul lui Ghiță ar fi fost exercitat în perioada martie 2012-octombrie 2013, când denunțătoarea a fost director general la Autoritatea de Management POSDRU. ”Traficul de influență a vizat semnarea contractelor și efectuarea de plăți în regim preferențial. Șantajul cu calitatea de prieten al premierului și bineînțeles, păstrarea funcției doar în cazul în care nu-i blochez afacerile și sunt deschisă solicitărilor sale”

 

Potrivit denunțătoarei, în cazul afacerilor derulate de firmele lui Ghiță există un raport al Corpului de Control al Guvernului condus atunci de Mihai Răzvan Ungureanu, cu privire la contractele de asistență semnate pentru societățile mogulului. ”Raportul subliniază caracterul nelegal al contractului, de la oferta neacceptabilă prin neîndeplinirea criteriilor minime de calificare până la suspiciuni privind modul de atribuire al contractului”. Potrivit fostei șefe AMPOSDRU, Sebastian Ghiță insista în semnarea contractului întrucât atacase în instanță blocarea acestuia, și avea o hotărâre definitivă și irevocabilă, obținută pe fondul unei erori ale AMPOSDRU și Ministerul Muncii. ”În prezența unui coleg….i-am solicitat domnului Ghiță să facă demersurile de renunțare la contract pentru că neeligibilitatea contractului este clară iar Comisia Europeană nu ține cont de deciziile instanțelor, pentru că nu pot aprecia cum s-au derulat faptele, practică a Comisiei Europene pe mai multe programe. La această dată este semnat contractul, deci este prejudiciu cert” a precizat Carmen Roșu.

 

Ea susține că în aceste condiții a preferat să renunțe la funcția de șef al AMPOSDRU, în iunie 2012, fiind numită în august director general la POSCCE, la Ministerul Economiei. ”Imediat după numirea mea, dl Ghiță m-a sunat, pentru a solicita plata unor contracte pentru anumite spitale prin care s-au derulat contractele Teamnet. A solicitat să o primesc pe doamna Bichir ca reprezentantă a spitalelor, deși dânsa lucra la Teamnet. După verificările efectuate au rezultat atât suspiciuni de fraudă cât și încălcarea legislației în vigoare. Verificările achizițiilor respective au fost efectuate de către experți în achiziții și IT….Am informat-o pe doamna….pe atunci director OIPSI de demersurile făcute iar la nici o zi am primit telefon de amenințare din partea d-lui Ghiță, care aflase de la…de demersurile mele”

Amenințările deputatului PSD s-ar fi concretizat imediat, susține Carmen Roșu, care a spus că a primit ”corecții financiare” și ”confirmarea șantajului prin neprelungirea detașării mele la solictarea d-lui premier însuși”

”Din 2012 am fost numită la Ministerul Fondurilor Europene pe o poziție mai puțin vizibilă, dl Teodorovici mi-a spus că până se liniștesc apele. În septembrie 2013 iar am primit un apel telefonic de amenințare și șantaj de la dl Ghiță că-i blochez afacerile și că se va ocupa personal de mine” a mai scris Carmen Roșu.

Fosta directoare AMPOSDRU a mai explicat procurorilor că pe 15 octombrie 2013 ASESOFT a pierdut definitiv în instanță procesul care privea executarea contractului, iar firmei i s-a emis un proces-verbal de plată a unor penalități. La acel moment au început din nou presiunile la adresa ei. ”Imediat după comunicarea PV am fost chemată la dl ministru care mi-a spus de solicitarea premierului și a celor din PSD de apleca din sistem. Mi-a sugerat să nu mă transfer în altă instituție pentru că și de acolo mi s-a cerut să plec. Menționez că traficul de influență și șantaj pe care practică dl Ghiță a atins cote alarmante, ca atare solicit tragerea la răspundere penală a făptuitorului”

Potrivit CV-ului său, în trecut Carmen Roșu a fost director la Ministerul Finanțelor, la Oficiul de Plăți și Contractare PHARE gestionând un portofoliu de fonduri europene în cuantum de aproape 4 miliarde de euro. Absolventă a Facultății de Finanțe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice, Carmen Roșu și-a început cariera ca expert și coordonator de programe în cadrul Unității de Implementare a Programelor Phare pentru Ministerul Finanțelor Publice.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.