Sindicatul piloţilor din cadrul grupului aerian german Lufthansa a anunţat o nouă grevă pentru marţi pe zborurile de lung curier, imediat după cea prevăzută luni după-amiaza pe liniile interme de curier mediu.
Greva de marţi, a noua începând din august, pe fondul unui conflict asupra condiţiilor de ieşire la pensie, va dura întreaga zi, fiind programată de la ora locală 6.00 (7.00, ora României) şi până la ora locală 23.59 (miercuri, 0.59, ora României). Ea va afecta doar compania Lufthansa şi nu alte companii din grup – Swiss şi Austrian Airlines, scrie Mediafax.
Greva de luni urmează să afecteze aproximativ 2.100 de zboruri şi peste 200.000 de pasageri, dar Lufthansa prevede să asigure cu alţi piloţi – cei cu funcţii de supervizare – o treime din trafic, adică 700 de zboruri, pentru a deservi „peste 70.000 de pasageri”.
Compania a promis că va publica până luni la prânz un nou plan de zbor pentru marţi.