Adesea șoferii români au surprins în fotografii mașini de radar ale poliției parcate ilegal și le-au distribuit pe rețelele de socializare. Dar deși poliția urmărește cu atenție Facebook-ul pentru a-i sălta pe cei care ultragiază verbal polițiștii, aceste poze au trecut neobservate. Vicepreședintele PNL Florin Roman a anunțat că împreună cu deputatul Bălan Ioan vor iniția un proiect de lege prin care contravențiile rutiere constatate din mașini de poliție parcate ilegal să fie nule de drept
„Azi in București doua autoturisme ale poliției rutiere încălcau legea, stationand pe trotuarul destinat circulației pietonilor, cu aparatele radar. Stăteau la „ciupeala”, cum spun șoferii. Împreuna cu deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, și cu parlamentari liberali, vom introduce la începutul noii sesiuni parlamentare un proiect de lege prin care toate contravențiile rutiere constatate de agenți rutieri pe mașini de poliție „ascunse in tufisuri” sau in locuri ilegale, sa fie nule de drept! Politia rutieră uita de multe ori ca rolul sau principal este de preventie. Voi ce părere aveți despre acest proiect de lege?”, ascris Florin Roman pe contul său de Facebook.
Vă vom ține la curent cu evoluția proiectului de lege.