Procurorii DIICOT Ploiești au efectuat ieri 15 percheziții domiciliare în București (șase percheziții), Constanța (trei precheziții), Ploiești, Sinaia, Pitești, Brăila, Craiova, Sibiu și comuna Fința din Dâmbovița, împotriva unei rețele care se ocupa cu infracțiuni informatice și care în ultimii doi ani a produs un prejudiciu estimat la șase milioane de euro. La instrumentarea cazului, procurorii DIICOT au colaborat cu FBI și cu ofițeri din cadrul Secret Service. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2010 – aprilie 2012, Ghica Alexandru și NUME ELIMINAT au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat alte 11 persoane. Învinuiții au obținut, prin intermediul unor aplicații informatice puse la dispoziție de către învinuitul Ene Alin Gabriel, date informatice – adrese IP, user, parola, ale unor conturi de SIP și VOIP, pe care le-au utilizat ulterior pentru a apela numere cu suprataxă din străinătate (Marea Britanie, Germania, Spania, Taiwan, Siera Leone etc), obținând un procent de 10-15% din valoarea apelurilor pe minut. Paleta infracțională a membrilor grupului nu s-a rezumat doar la atât. Între septembrie 2011 și aprilie 2012 aceștia au postat pe site-uri specializate din SUA anunțuri de vânzare ale unor autoturisme de lux, solicitând clienților fie un avans din preț, fie datele unor conturi sau carduri bancare. Datele astfel obținute au fost utilizate pentru furtul unor sume mari de bani din contul titularilor, care erau apoi transferate în conturile membrilor grupării.
Cunoscuta firmă Kaspersky, printre victimele hackerilor
Anchetatorii au stabilit că unul dintre membrii grupării, Ene Gabriel, a perturbat grav funcționarea unui site oficial, pe care l-a accesat ilegal, redirecționând clienții care accesau site-ul către o aplicație pirat și, ulterior, către o pagină contrafăcută, unde aceștia își introduceau datele de identificare. Surse apropiate anchetei spun că este vorba despre siteul companiei de software Kaspersky, producătoarea unui antivirus cunoscut. Numai în cazul acestei firme se apreciază că prejudiciul se ridică la 2,5 milioane de euro. Procurorii DIICOT efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, deținerea fără drept a unor programe informatice, cauzarea unor prejudicii materiale prin introducerea de date informatice în scopul obținerii de mijloace materiale. Anchetatorii caută în cazul acestei rețele 17 persoane.
Bogdan Cristescu