Polițiștii de la crimă organizată și procurorii DIICOT din Timișoara au reușit să captureze o rețea de crimă organizată formată din cinci persoane, care au recrutat și exploatat sexual mai multe tinere, șase dintre ele fiind minore, cea mai mică având doar 12 ani. Potrivit anchetatorilor, victimele proveneau din toate zonele țării, din familii dezorganizate și fără niciun venit. Ele erau obligate în permanență de către membrii rețelei să întrețină relații sexuale cu clienți în zona Gării de Nord din Timișoara și în apartamente închiriate în municipiu, tarifele practicate fiind cuprinse între 30 și 50 de lei. Conform sursei citate, pentru a le determina să se prostitueze, suspecții aveau un comportament violent. Tinerele care se prostituau primeau bani doar câteodată, ele fiind plasate de la un suspect la celălalt și violate inclusiv de aceștia. Anchetatorii au mai stabilit ca suspecții profitau de starea precară a victimelor și de faptul că nu aveau rude care să se intereseze de soarta lor și le ofereau sume de bani infime pentru a întreține relații sexuale cu ei sau cu alți clienți racolați de ei. În acest mod au reușit să recruteze chiar și fete cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
Tinere cu handicap, racolate din azilurile de noapte
Ancheta a relevat faptul că proxeneții își racolau victimele și dintre persoanele cazate într-un adăpost de noapte din Timișoara, suspecții urmărind racolarea unor persoane cu grad de handicap.
Suspecții sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Conform sursei citate, persoanele cercetate urmează să fie prezentate de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara judecătorilor de la Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă, riscând până la 15 ani de închisoare. În acest caz, la Timișoara au avut loc ieri mai multe percheziții. Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți este un bărbat în vârstă de 60 de ani care în urmă cu zece ani a fost arestat pentru proxenetism și acte sexuale cu minori. Acum, acesta, împreună cu alți bărbați, obligau minore să se prostitueze, iar în unele cazuri îi tâlhăreau pe clienții acestora.
Bogdan Cristescu