Home Actualitate O romanca a fraudat o sinagoga cu 100.000 de dolari, pentru a-i...

O romanca a fraudat o sinagoga cu 100.000 de dolari, pentru a-i juca la Las Vegas

DISTRIBUIŢI

Cotidianul american, -Los Angeles Times- relateaza povestei unei contabile care a parasit Romania in urma cu treizeci de ani, pentru ca, recent sa ajunga la inchisoare, fiind acuzata ca a fraudat cu 100.000 de dolari fondurile unei sinagogi, pentru a juca banii la Las Vegas.

Frauda

In urma cu mai bine de 30 de ani, Doina Stanescu sosea in Statele Unite impreuna cu sotul ei, Marin, pentru a avea parte de o viata mai buna decit in tara de origine.

Femeia a divortat in 1989, iar de atunci a avut in continuu probleme cu banii. Dupa ce s-a despartit de sotul ei, Doina a inceput sa faca din ce in ce mai des drumuri la Las Vegas, pentru a-si incerca sansele la jocurile de noroc.

Cind a ajuns contabil al Templului Menorah din Redondo Beach, Stanescu avea aceleasi probleme cu banii, insa a avut grija ca aceste detalii sa nu ajunga la urechile oamenilor de la sinagoga.

La scurt timp dupa angajare, Stanescu a tiparit cecuri de pe computerul sinagogii, fara a cere semnaturile superiorilor, afirma procurorii. In acelasi timp, unii membri ai templului incepusera sa-si puna intrebari in legatura cu felul in care sint cheltuiti banii. Un fost membru al consiliului templului, Ron Maroko, spune ca, dupa ce a incercat timp de citeva luni sa se intilneasca cu Stanescu, contabilul a anuntat, la 18 ianuarie, pe robotul telefonic al sinagogii, ca isi da demisia. A doua zi, la sinagoga a sosit o scrisoare in care contabilul recunostea ca a furat 100.000 de dolari din fondurile lacasului de cult.

Negociere cu politistii, ca-n filme

Politistii afirma ca Stanescu a scris ca avea nevoie de bani pentru a juca la Las Vegas si pentru a-l sprijini pe tatal sau grav bolnav, aflat in Romania. Ea mai spunea ca -se simte atit de vinovata incit nu mai poate trai-, declara reprezentantii politiei.

Fortele de politie au descins la apartamentul femeii, din Long Beach, in urma amenintarilor ei ca se va sinucide, insa Stanescu parasise locuinta. Dupa indelungi negocieri telefonice cu detectivul de politie, Doina Stanescu s-a prezentat la politia din Redondo Beach.

-Timp de doua zile, Doina Stanescu (51 de ani) a comunicat prin telefon cu un detectiv de politie din localitatea Redondo Beach (California). Ea a stabilit regulile de la primul mesaj trimis detectivului Rick Kochheim: negocieri numai prin voice-mail. Ea nu va spune unde se ascunde-, scrie LA Times, in amplul articol dedicat cazului.

Stanescu i-a spus politistului ca se va preda numai daca nu reuseste sa se sinucida, dar, pina la urma, s-a predat la 22 ianuarie. La ora actuala, ea se afla la inchisoare, fiind acuzata ca a fraudat cu 100.000 de dolari sinagoga din Redondo Beach. Politistii afirma ca, in perioada cit si-a negociat predarea prin telefon, femeia a continuat sa-si incerce sansele la jocuri, pina la ultimul ban.

Doina Stanescu a fost inchisa la un centru de detentie din Los Angeles, iar cautiunea a fost stabilita la 125.000 de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.