Home Actualitate Obiecte de patrimoniu, confiscate dintr-un târg de antichități

Obiecte de patrimoniu, confiscate dintr-un târg de antichități

DISTRIBUIŢI

Poliţiştii au ridicat 96 de tablouri, peste 70 de flori de mină şi aproape 90 de monede comercializate ilegal, în urma unei acţiuni desfăşurate în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj. 

„În perioada 8-12 octombrie, Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a organizat o acţiune pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În urma controalelor de specialitate, au fost identificate mai multe persoane care comercializau 87 de monede antice şi medievale, din argint şi bronz, provenite din braconaj arheologic. De asemenea, au fost descoperite 96 de tablouri şi 71 de flori de mină, ce erau comercializate ilegal. 

Bunurile culturale au fost ridicate şi predate Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca şi Muzeului Aurului din municipiul Brad. 

„Poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/ 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii nr. 182/ 2000 pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, şi Legii nr. 85/2003 – Legea Minelor”, se mai arată în comunicat. 

La acţiune au participat poliţişti de investigaţii criminale cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – IGPR şi din cadrul IPJ Alba, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Mureş şi Sibiu. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigare a fraudelor şi de ordine publică.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.