Odată terminate alegerile, Hrebe a ieșit din cotlonul său din Bacău, revenind în Capitală pentru a se așeza la masa negocierilor politice. Campania electorală pare să nu-l fi lecuit pe cel alintat duios de colegii de partid "Javra" de obsesiile sale băsesciene. Astfel, Mercedesul alb pe care-l folosește Hrebe în deplasările bucureștene, când la cârciumă cu pesediști, când la negocieri cu liberali, are pe plăcuțele de înmatriculare inițialele JKB. Pentru cunoscători, aceste inițiale s-ar putea traduce prin "Javra Kills Băsescu". Din păcate pentru el, obsesiile sale politice nu prea mai au trecere în PSD, negocierile purtate de Hrebe cu liberalii fiind un fiasco general. De altfel, curentul majoritar în PSD înclină, în acest moment, spre o alianță cu PD-L, care va da mari dureri de cap lui Hrebe și-l va scoate din rândul sforarilor șefi ai politicii dâmbovițene.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane