Oficiali ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) vor pleca, saptamana viitoare, la Comisia Europeana, impreuna cu reprezentantii concernului EADS pentru a demonstra ca intre contractul incheiat cu aceasta firma si programele europene de securizare a frontierei nu mai exista nici o suprapunere, potrivit unei informari prezentate la guvern privind activitatea MAI.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat, ieri, ca din contractul incheiat de fostul guvern cu EADS pentru securizarea granitei Romaniei au fost eliminate prevederile care erau similare cu cele convenite prin programele europene de finantare.
-Suntem in faza de inceput al acestui proiect, care ne va permite sa indeplinim in avans o serie de cerinte privind protejarea frontierelor-, a spus Tariceanu.
In luna august 2004, fostul guvern si concernul EADS au incheiat un contract in baza caruia grupul european de aeronautica si aparare va furniza Romaniei echipamente si sisteme de supraveghere si de securizare a frontierei de stat.
Valoarea contractului incheiat atunci si finantat de la bugetul de stat era de 650 de milioane de euro, cu optiune de subcontractare de inca 350 milioane de euro.
In luna februarie, noul guvern a anuntat ca termenii contractului vor fi renegociati, pentru a se evita suprapunerile anumitor prevederi contractuale cu cele convenite prin programele Phare.
La sfarsitul lunii mai, ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, a anuntat ca EADS a acceptat propunerile partii romane de modificare a contractului, in sensul eliminarii acestor prevederi.
Prin modificarea contractului, s-a convenit totodata ca autoritatile romane sa plateasca cu aproximativ 160 milioane de euro mai putin decat suma initiala.
Proiectul presupune achizitionarea si instalarea unor sisteme de supraveghere performante la frontiere, realizarea unor centre de comanda si control moderne, echiparea a peste 180 de sedii si centre de instruire ale Politiei de Frontiera romane.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane