Olguța Vasilescu a decis ca pentru proiectul legii salarizare unitare să lucreze cu specialişti care sunt în domeniu de dinainte de 1989. Deși sistemul comunist a fost înlăturat cu violență, Olguța consideră „legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm“. Ar putea să aplice și o altă măsură de pevremea comuniștilor: să închidă granițele pentru ca medicii să nu mai plece din țară din cauza salariilor mici. Și atunci ce-or să mai facă medicii, or să rămână aici, pe salarii de mizerie.
„Legea la ora actuală este într-o ultima citire. Ea este rodul mai multor randuri de discutii cu sindicatele. Am incercat sa respectam cat mai multe principii în noul proiect legislativ. Principiul muncii egale şi a salariului aferent, principiul ierarhiei. De exemplu, şeful institutiei nu avea si cel mai mare salariu. Am cercetat toata legislatia din 1974 până în prezent ca sa pricepem de unde s-a plecat”, a declarat Olguţa Vasilescu ieri seară la RomâniaTV.
„Am avut de reglat baza de jos a piramidei. Salariul minim a crescut, dar nu au crescut si celelate salarii. S-a ajuns în situaţia în care angajaţi cu 15 ani vechime şi studii superioare să fie aproape de salariul minim, cât al muncitorului necalificat”.
„Programul de guvernare este foarte clar. Se vor majora salariile treptat până în următorii patru ani, iar media creşterilor va fi de 56%. Toate salariile vor creste cu un anume coeficient pe o perioada de patru ani. Am luat in calcul estimările Comisiei de Prognoză. Ştim cat va creste salariul minim pe economie. Acesta va creste cu 100 lei pe an. În 2018 salariul minim va ajunge la 1.550 de lei.
De la 1 iulie 2017 se vor majora primele salarii. Acum discutăm procentul cu Ministerul de Finanţe. Cea mai mare creştere şi impactul bugetar cel mai mare va fi anul viitor. Sanatatea creste cu tot sectorul de la 1 ianuarie 2018.
Vrem sa stopam exodul medicilor. Au plecat 14.000 de medici din Romania. Singura solutie este sa aducem salarizarea la 70 din îndemnizaţia medicului din UE. Salariile medicilor vor fi cuprinse între 1.200 de euro şi 3.600 de euro.
De asemenea, un inspector din Poliţie va ajunge la 5.000 de lei, iar un invatator va ajunge la 4.000 lei”, a punctat ministrul Muncii.
Olguţa Vasilescu a precizat că după legea salarizării vor avea multe corecţii la legea pensiilor.