În fiecare an, ziua de 7 aprilie marchează data înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Pentru 2018, sub deviza ‘Sănătate pentru toți’, OMS și-a propus să atragă atenția asupra necesității accesului la serviciile esențiale din domeniu, în condițiile în care cel puțin jumătate din populația lumii nu beneficiază de asemenea servicii.
Conform organizației internaționale, serviciile esențiale sunt cele care țintesc cele mai importante cauze ale morbidității și mortalității, printre acestea numărându-se nu doar tratamentele medicale individuale, ci și campaniile de sănătate publică precum, spre exemplu, cele de fluorizare a apei potabile sau de reducere a numărului insectelor purtătoare de viruși.
Totuși, OMS atrage atenția că accesul la serviciile esențiale de sănătate nu înseamnă gratuitatea tuturor tratamentelor medicale, indiferent de costul acestora, deoarece nici un stat nu poate oferi o asemenea gratuitate în mod sustenabil.
În România, CNAS, împreună cu Ministerul Sănătății, îndeplinește cerințele OMS de acces la serviciile esențiale atât prin pachetele de servicii medicale cât și prin programele naționale de sănătate. Astfel, chiar și persoanele care nu sunt asigurate beneficiază de un set de servicii esențiale prin pachetul minimal, care le permite accesul la asistența medicală pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală, pentru supravegherea și depistarea bolilor cu potențial endemo-epidemic, pentru monitorizarea sarcinii și lăuziei, pentru planificarea familială și pentru o serie de tratamente dentare. Totodată, aceste persoane pot fi incluse, după caz, indiferent de statutul lor în privința asigurării sociale de sănătate, în programele naționale de sănătate, care țintesc tratarea unor boli grave, costisitoare.
În concordanță cu recomandările OMS de extindere progresivă a acoperirii riscurilor de sănătate, în funcție de disponibilitatea unor noi resurse financiare, CNAS a dezvoltat programele naționale de sănătate pe care le gestionează prin includerea în acestea de noi boli, activități și tratamente. Unul din cele mai relevante exemple în acest sens este cel al programului de boli rare, care la ora actuală țintește un număr de 23 de boli, față de doar 3 boli în urmă cu un deceniu.
Totodată, în ultimii doi ani CNAS a facilitat progresiv accesul pacienților la tratamente de ultimă generație pe mai multe arii terapeutice, prin contractele de tip cost-volum/cost-volum rezultat. Probabil cele mai cunoscute dintre aceste contracte sunt cele pe aria terapeutică a hepatitei cronice virale C, care au permis într-o primă etapă tratarea fără interferon a 5.860 pacienți, ținta pentru a doua etapă, aflată încă în derulare, fiind mult mai ambițioasă — 12.000 pacienți.
Creșterea accesului beneficiarilor sistemului de asigurări sociale de sănătate la tratamente este una din principalele ținte și ale Contractului-cadru care a intrat în vigoare la 1 aprilie a.c., împreună cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ. Astfel, s-a prevăzut posibilitatea obținerii medicamentelor compensate și a efectuării investigațiilor paraclinice oriunde în țară. Totodată, noile reglementări creează premisele depistării cât mai timpurii a unor afecțiuni grave, precum cele oncologice și hepatitele cronice.
Prin aceleași acte normative s-au pus bazele dezvoltării unor noi servicii și specialități medicale în ambulatoriu, cum ar fi serviciile de diagnostic-caz și specialitățile medicale oncologie-hematologie pediatrică, cardiologie pediatrică, pneumologie pediatrică, nefrologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică și îngrijiri paliative.
‘Așa cum subliniază OMS, atingerea dezideratului sănătății pentru toți depinde de efortul conjugat al tuturor instituțiilor, de politicile publice, dar și de resursele financiare pe care societatea este dispusă să le aloce în acest scop. Profit însă de faptul că Ziua Sănătății se suprapune în acest an cu cea mai mare sărbătoare ortodoxă pentru a le transmite tuturor Paște Fericit, dar și pentru a atrage atenția că depinde de fiecare dintre noi să avem grijă de propria sănătate printr-un stil de viață echilibrat’ — a declarat președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.