Home Actualitate Operație în premieră mondială la spitalul Marie Curie din București

Operație în premieră mondială la spitalul Marie Curie din București

DISTRIBUIŢI

Un băiat în vârstă de 7 ani a fost supus ieri unei proceduri medicale efectuate în premieră mondială. Operația a avut  loc la Spitalul Marie Curie din Capitală și a fost efectuată de profesorul Gheorghe Burnei, care nu este la prima „ispravă” de acest fel.?óÔé¼?¿Micul pacient se numește Bogdan și este din Târgoviște. El s-a născut cu o afecțiune rară a antebrațului ale cărui oase au început în urmă cu 3 ani să se răsucească în jurul axului și să nu mai crească normal. Copilul nu a mai fost capabil să folosească normal mâna dreaptă, iar singura soluție pentru a-l ajuta a fost găsită de profesorul Burnei, potrivit TVR Info.?óÔé¼?¿Acesta a gândit o procedură de reconstrucție a celor două oase, a înlocuit osul radius cu ajutorul unei grefe prelevate de la picior, urmată de montarea unui dispozitiv special fabricat pentru Bogdan la Institutul de Mecanică Fină București.?óÔé¼?¿La final intervenției care a durat circa patru ore, profesorul Gheorghe Burnei a declarat pentru TVR Info că operația a fost un succes, chiar dacă oasele erau într-o poziție cu totul neobișnuită. El a explicat că cercetările necesare pentru confecționarea endoprotezei care a fost montată la antebrațul lui Bogdan au durat 6 luni și le-a mulțumit cercetătorilor de la Institutul de Mecatronică pentru sprijinul acordat.?óÔé¼?¿Medicul a mai precizat că băiatul va avea brațul imobilizat în gips, urmând ca în 3-4 săptămâni să se vindece locul de unde a fost prelevată grefa, iar el să înceapă recuperarea. „După 1 an va avea o mobilitate aproape de normal, sper”, s-a arătat medicul încrezător.?óÔé¼?¿Operația lui Bogdan nu a fost singura premieră mondială trecută în palmaresul profesorului Gheorghe Burnei. În urmă cu 7 ani acesta a salvat piciorul unui băiat care suferea de cancer la călcâi.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.