Home Actualitate Oprescu îl îmbogățește pe sculptorul Bolborea cu un milion de euro din...

Oprescu îl îmbogățește pe sculptorul Bolborea cu un milion de euro din „motive artistice”

DISTRIBUIŢI

Statuile și monumentele s-au „transformat“ peste noapte în prioritate pentru primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul-șef al Bucureștiului își permite să dea din banii bucureștenilor peste un milion de euro pentru „realizarea“ a două noi statui în Capitală. Interesant este că Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, instituție subordonată Primăriei Capitalei, l-a desemnat „direct“ pe sculptorul Ioan Bolborea să se ocupe de statuile lui Lascăr Catargiu și Alexandru Ioan Cuza. De fapt, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic susține că s-au desfășurat două licitații prin negociere fără anunț de participare. Negocierea a fost făcută doar cu un singur sculptor. De ce? Răspunsul din partea Primăriei Capitalei este simplu: „Lucrările pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice“. Numai că cele două monumente nici măcar nu vor fi situate unul långă celălalt astfel încåt vreun critic de artă să poată reproșa vreodată primarului general Sorin Oprescu faptul că statuile nu se „completează“.
Sculptorul Ioan Bolborea va avea la dispoziție cinci luni pentru realizarea monumentului lui Lascăr Catargiu. Artistul va primi 1,75 milioane lei, fără TVA, pentru „transpunerea în bronz, reasamblarea componentelor din bronz, recompunerea componentelor de piatră, precum și pentru reamplasarea ansamblului monumental Lascăr Catargiu la intersecția Bulevardului Lascăr Catargiu cu strada Povernei“. La licitația pentru realizarea statuii lui Al. I. Cuza a participat „din motive artistice“ tot un singur sculptor – Ioan Bolborea. Pentru monumentul dedicat lui Al. I.Cuza, ce trebuie realizat în trei luni, sculptorul cåștigător va primi alte trei milioane de lei, fără TVA. Bolborea va trebui să realizeze macheta scara 1/1 din material intermediar, transpunerea în material definitiv – bronz – a acestei statui și amplasarea în zona Parcului Al.I.Cuza din sectorul 3.
Se pare că reprezentanții Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic, împreună cu primarul general al Capitalei, au o „afinitate“ pentru lucrările sculptorului Ioan Bolborea. Anul trecut, Bolborea s-a ales cu 550.000 lei fără TVA, pentru realizarea din material intermediar – ipsos – la scara 1 pe 1 a unui alt monument. Grupul statuar „Căruța cu paiațe“, ce trebuie amplasat în fața Teatrului Național din București, a fost creat tot de sculptorul Ioan Bolborea. Valoarea lucrării se ridică la 1,5 milioane de euro, banii fiind suportați de Primăria Capitalei și de Ministerul Culturii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.