UPDATE 10.12.2019 ora 9.00: Şeful DRDP Timişoara și consilier județean PSD, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, în dosarul „Arad” de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinute pentru 24 de ore şi transportate, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor decide dacă vor dispune arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Alături de Cristian Ispravnic au fost reţinuţi Elisabeta Miuţescu, Mirel Pascu, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Alin Băiţan, Cristian Horgea şi Anca Stoenescu pentru fapte de corupţie, luare de mită şi trafic de influenţă.
Luni, au mai fost audiaţi şi trei parlamentari PSD în acelaşi dosar – Dorel Căprar, Ioan Chisăliţă şi Florin Tripa, dar ei au plecat după audieri pentru că parlamentarii nu pot fi reținuți sau arestați fără acordul camerei din care fac parte.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019.
În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Perchezițiile DNA se desfășoară la sediul PSD Arad, la sediul Direcției de Drumuri Timișoara și la Vama Nădlac. Sunt vizați trei parlamentari PSD – Dorel Căprar, Florin Tripa și Ioan Chisăliță (foto de la stânga spre dreapta). Perchezițiile vizează domiciliul lui Florin Tripa și al șefului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, consilierul judeţean PSD de la Arad Cristian Ispravnic. Acesta a fost ridicat, luni dimineaţa, de la sediul PSD Arad.
Surse judiciare au declarat pentru CURENTUL că ancheta are legătură cu acte de corupţie la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde s-ar fi pretins diverse taxe şoferilor ale căror automarfare erau cântărite, iar greutatea nu ar fi fost corespunzătoare reglementărilor sau documentelor de transport. Mita dată de şoferi pentru ca angajaţii DRDP să treacă cu vederea greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport.
Este privat ceva sau doar un atac de imagine via Falkbook?!