Home Actualitate Opt tineri reținuți la Constanța pentru tâlhărie

Opt tineri reținuți la Constanța pentru tâlhărie

DISTRIBUIŢI

Opt tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru tâlhărie, după ce au bătut şi jefuit patru persoane de suma totală de 7.500 de lei, acestea fiind atrase în satul constănţean Pantelimon sub pretextul că le vor fi vândute oi şi lână. Cei opt suspecţi, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 27 de ani, vor fi prezentaţi, marţi, magistraţilor Judecătoriei Hârşova, cu propunere de arestare preventivă. Un al nouălea suspect este deja arestat preventiv într-o altă cauză. Indivizii au fost reţinuţi în urma unor descinderi ale lucrătorilor Poliţiei Rurale Crucea, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, la domiciliile acestora din satul Pantelimon. „Urmare a cercetărilor efectuate în cazul unei reclamaţii de tâlhărie, poliţiştii (…) au documentat activitatea infracţională a opt tineri (…), care în noaptea de 27.05.2014 au tâlhărit doi bărbaţi din Hârşova, deposedându-i prin violenţă de suma de 4.500 lei şi un telefon mobil, după ce în prealabil i-au atras pe raza satului Pantelimon, (…), sub pretextul că intenţionează să le vândă lână. Extinzând cercetările s-a stabilit că aceştia, împreună cu un al 9-lea tânăr, în noaptea de 28.05.2014 au tâlhărit doi bărbaţi, ambii din Medgidia, de suma de 3.000 lei şi două telefoane mobile, după ce în prealabil i-au atras pe raza satului Pantelimon, (…) sub pretextul că le vor vinde ovine”, au informat, printr-un comunicat remis presei, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.


POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.