O vorbă din bătrâni zice „fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Cel mai probabil așa va face și PNL, oricine va fi noul președinte al partidului.
Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat duminică, la Iași, că omul care va fi ales preşedintele PNL, în 25 septembrie, va trebui “să pună punct crizei politice, să refacă unitatea PNL şi să refacă această coaliţie“.
“Avem nevoie de o coaliţie care să investească (sic!) un guvern, care să pună piciorul pe acceleraţie şi care să facă performanţă. Avem trei variante: refacerea coaliţiei, concubinajul sau mariajul cu PSD, adică cu dracul sau opoziţia. Eu cred că oamenii ne-au votat să guvernăm. Nu putem guverna fiind atârnaţi în cuiul PSD sau ţinuţi la suprafaţă de vâsla cu care s-ar putea mâine să ne dea în cap vâslaşii de la PSD. Am trăit timp de zece ani oprobiul public pentru decizia catastrofală de a face USL. Am pierdut atunci încrederea unei mari părţi din electoratul cinstit şi onest de dreapta, anti-PSD, pe care foarte greu am reuşit să îl recuperăm“, a declarat şeful PNL, Ludovic Orban, în cadrul şedinţei Consiliului Director Judeţean PNL Iaşi