Mai multe tinere fără familie, foarte sărace și chiar disperate, crescute în orfelinatele din România, sunt victimele preferate ale unor bande de români care le constrâng să se prostitueze, bande ce acționează în provincia orașului Torino, consemnează ziarul "La Stampa". Activitatea acestor traficanți a fost descoperită de detectivii unității mobile din Torino, coordonată de Sergio Molino și de vicechestorul Alberto Somma, în cursul unei anchete care s-a finalizat cu arestarea a 21 de persoane și în cursul căreia a fost descoperită și bandă italiano-română de hoți de utilaje scumpe folosite în construcții. Din datele anchetei nu reies prea multe amănunte cu privire la modalitățile de recrutare a tinerelor, care provin mai cu seamă din orașele Botoșani și Tulcea. Ancheta continuă pentru a se afla dacă traficanții aveau complici în interiorul acestor orfelinate. În paralel, și poliția română a demarat o anchetă cu privire la acest caz, mai precizează ziarul citat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane