Home Actualitate Pagubiții ANL „Henri Coandă” l-au dat în judecată pe Oprescu

Pagubiții ANL „Henri Coandă” l-au dat în judecată pe Oprescu

DISTRIBUIŢI

Asociația Deținătorilor de Lot din cartierul bucureștean "Henri Coandă" a anunțat, ieri, printr-un comunicat, că a acționat în judecată Primăria Municipiului București, din cauză că primarul general Sorin Oprescu a refuzat să dea undă verde organizării licitațiilor pentru realizarea utilităților în respectivul amplasament construit de Agenția Națională pentru Locuințe. Primul termen în procesul dintre păgubiții ANL și PMB este programat pe 30 octombrie a.c. la Judecătoria Sectorului 5 (dosar 9308/302/2008).
În acțiune, reprezentanții asociației menționate au precizat că beneficiarii locuințelor ANL nu pot locui în casele contractate, întrucât autoritățile refuză să execute viabilizarea cartierului cu toate că Primăria Sectorului 1, Primăria Voluntari (pe teritoriul cărora se află amplasamentul ANL), Electrica, Distrigaz și chiar Primăria Capitalei au încheiat în perioada 2003-2008 convenții prin care se obligă să doteze zona respectivă cu utilități.
Totodată, reprezentanții asociației menționate îl acuză în acțiunea îndreptată împotriva PMB și pe primarul sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, pe motiv că acesta a blocat nejustificat o Convenție (nr.1909/06.05.2004) încheiată cu ANL și Ministerul Lucrărilor Publice care viza construirea rețelelor de apă, canalizare, gaze, electricitate, drumuri, precum și o Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 1 (n.r. – prin care se alocau sumele necesare pentru respectivele lucrări) pe motiv că viabilizarea locației "Henri Coandă" ar fi "ilegală" din cauză că beneficiarii caselor ANL ar fi "nomenclaturiști care își fac vile de lux".
Mai mult, oficialii Asociației menționate nu l-au iertat nici pe fostul edil al Capitalei,  Adriean Videanu. Petenții susțin că după ce a preluat obligațiile lui Chiliman, Videanu nu a mai făcut nimic, pe motiv că Direcția Buget din PMB a motivat că nu ar exista cadrul legal pentru o colaborare cu Primăria Voluntari în realizarea proiectului de viabilizare. "Situația se reglează abia în ianuarie 2008, când cele două primării încheie un acord care prevedea că instituțiile vor realiza rețelele de drumuri, apă și canalizare în 18 luni de la realizarea licitației pentru desemnarea antreprenorilor". Mai trebuia organizată licitația… Însă, o "gafă" a Direcției de Utilități Publice din PMB, care a prevăzut fonduri doar pentru 12 din cele 18 luni, a dus la amânarea aprobării deciziei în Consiliul General al PMB. Aceștia mai arată că "venirea lui Oprescu la Primăria Capitalei avea să fie o nouă lovitură dură pentru păgubiții ANL": "La prima ședință a CGMB condusă de Oprescu, la 11.07.2008, punctul legat de ÇHenri CoandăÈ a fost scos de pe ordinea de zi, în condițiile în care Direcția de Utilități Publice din PMB transmisese către Direcția de Achiziții Concesionări Contracte documentația aferentă viabilizării și solicita lansarea procedurii de achiziție prin licitație publică a contractului de proiectare/execuție".
În acțiunea intentată împotriva PMB, oficialii Asociației Deținătorilor de Lot "Henri Coandă" spun că au încercat să obțină de la Sorin Oprescu o explicație pentru blocajul creat, însă "edilul șef al Capitalei a refuzat orice dialog".

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.