Unul dintre cele mai vechi și mai valoroase monumente din București, Palatul Știrbei, a suferit recent o lovitură de grație. În spatele acestei lovituri pare să se afle chiar noul proprietar al palatului ce a aparținut odată familiei Știrbei, un anume Ovidiu Popescu, un afacerist anonim marelui public dar probabil cu relații importante dacă ne gåndim că a reușit, împreună cu fostul director de la Petrolimportexport, să preia această companie, considerată strategică la un moment dat pe piața romånească. Deși a supraviețuit comuniștilor, Palatul Știrbei e pe cale să fie distrus, mulțumită acestui „iubitor“ de artă și, bineînțeles, autorităților. Persoanele „competente“ care ar fi putut opri acest masacru au declarat cu nonșalanță că „beneficiarul a venit cu studii istorice, prin care a demonstrat că imobilele nu sunt valoroase“ și construcțiile demolate erau „niște betoane turnate otova“. Disprețul față de istorie, artă și ultimele valori ale acestei țări se pare că a devenit o boală națională.
Palatul Popescu… așa ar trebui să se numească acum ceea ce a fost odată Palatul Știrbei. Căci opera de artă nu se compară cu grotescul în care se va transforma. Ovidiu Popescu nu a intrat doar în posesia palatului, ci a cumpărat și anexele, și terenul viran din spate, unde era cåndva o magnifică grădină, precum și „drepturile litigioase“ asupra unei mari suprafețe ce se întinde între Calea Victoriei, strada Banului, strada General Budișteanu și Calea Griviței“. Rezultatul care încununează achiziția și manevrele: un lanț de clădiri cåt un munte (adică un mall) care va împresura și domina Palatul Știrbei. „Ce ar fi fost dacă destinația de muzeu ar fi fost păstrată, firește, plătind o chirie negociabilă?“, se întreabă Radu Oltean, pe blogul său, „art-historia.blogspot. com“. Recent, însă, asediul asupra ansamblului a fost dezlănțuit. Absolut toți factorii de decizie care ar fi putut salva superba grădină și anexele palatului au tăcut sau au colaborat cu „investitorii“. Pe terenul de långă Palatul Știrbei se vor ridica niște clădiri reci, adevărați monștri din beton. Zilele parcului Stirbei vor lua sfårșit după aproape 180 de ani. Ne rămåne doar să privim cu jind la palatele altor neamuri. Am fi avut și noi, bineînțeles, dar nu am știut să le păstrăm.
Palatul găzduia baluri pentru regii lumii
Arhitectul Adrian Bălțeanu a publicat în luna ianuarie 2009 un amplu raport în care a prezentat istoria acestui palat, precum și modul în care acum este doar un teren valoros din mijlocul Bucureștiului pentru vulturii imobiliari. Potrivit acestuia, la sfårșitul lunii noiembrie au fost efectuate demolări la majoritatea clădirilor ce formau complexul arhitectural al Palatului Știrbei. Acesta a fost construit în jur de 1835, de arhitectul Michel Sanjouand, la comanda lui Barbu Dimitrie Știrbei (1799-1869), mare logofăt al dreptății. În timpul domniei sale (1849-1853 și 1854-1856), Barbu Știrbei a folosit palatul ca reședință domnească. În 1852, acestuia i se aduc modificări. Alexandru Știrbei, fiul domnitorului, schimbă după proiectul arhitectului Friederic Hartmann fațada spre Calea Victoriei, apar turnul din colțul de NE și etajul cu cariatidele (în proiect cu pilaștri canelați) de deasupra intrării. Imaginea generală a proiectului este cea care se păstrează și astăzi. Palatul era cunoscut de protipendada secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru balurile ce se țineau aici. Cărțile de istorie consemnează balul dat în 1843 în cinstea prințului Albert, fratele regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei și cumnat al țarului Nicolae I, aflat în vizită în București.
La timpuri diferite, păreri diferite
În 1965, arhitectul Horia Teodoru, președintele Comisiei DMI, analizånd propunerea demolării clădirii grajdurilor Palatului Știrbei a afirmat: „Arhitectura grajdurilor și a remizei reprezintă unicat în București și are deci importanța sa ca tip de construcție civilă făcånd parte integrantă din ansamblu. Clădirea Grajdurilor trebuie păstrată“. Nu același lucru l-au crezut și autoritățile care ne conduc astăzi.
Demolarea a început anul trecut
La sfårșitul lunii noiembrie 2008, o mare parte din clădirile aparținånd complexului Palatului Știrbei au fost demolate. Potrivit arhitectului Adrian Bălțeanu, toate cele patru imobile se află pe teritoriul PUZ-Zona protejată 16 – Calea Victoriei, zona 16 este inclusă în tipologia Strada – simbol a orașului, și face parte din categoria Zone protejate cu valoare ridicată și grad de protecție maxim, unde „trebuie protejate valorile arhitectural-urbanistice, istorice și de mediu natural în ansamblul lor. În aceste zone sunt permise intervenții care conservă și potențează valorile existente“.
Director în Ministerul Culturii: doar niște betoane turnate otova
Directorul în cadrul Ministerului Culturii, cel care a avut puterea de a da avizul de demolare, Ștefan Damian, a afirmat că „beneficiarul a venit cu studii istorice, prin care a demonstrat că imobilele nu sunt valoroase“ și construcțiile demolate „erau niște betoane turnate otova“. Oare ce ar spune această persoană în fața unor picturi celebre, a unor monumente istorice? Probabil același lucru. Ca atare, gropi uriașe s-au săpat în curte fără să se fi făcut minime sondaje și descărcări arheologice. Chiar și fostul ministru al Culturii, care pare să nu fi avut nicio legătură cu domeniul condus de el, a declarat că „anexele erau în ultimul hal“. „Numai că există la nivel internațional o mulțime de monumente istorice din care au mai rămas doar cåteva pietre și pe care nimeni nu se gåndește să le declaseze sau demoleze din această cauză…“, susține arhitectul Bălțeanu. În continuarea raportului său, arhitectul Bălțeanu detaliază demersurile sale în care a încercat să afle dacă au existat aprobări pentru demolare, precum și cine le-a dat. Investigațiile sale dovedesc o complicitate perversă între toate instituțiile abilitate să apere, supravegheze și să protejeze patrimoniul imobil și afaceristul proprietar Ovidiu Popescu.
