Proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.
Ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Ce amenzi riscă proprietarii de terenuri care nu îndepărtează ambrozia
În eventualitatea în care se constată că nu au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea acestei buruieni, se aplică amendă contravenţională de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.
Combaterea alergiei, potrivit legii
În conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei, focarele de infestare cu această buruiană trebuie eliminate de pe toate terenurile.
Conform legislaţiei în vigoare, Poliţia Locală identifică terenurile pe care se dezvoltă ambrozia şi nu a fost tăiată, urmând ca proprietarii să fie notificaţi cu privire la obligaţiile care le revin pentru îndepărtarea acesteia.