Home Actualitate Până unde merge slugărnicia șefilor din TVR: un director l-a îngrijit pe...

Până unde merge slugărnicia șefilor din TVR: un director l-a îngrijit pe baronul de Constanța, Nicușor Constantinescu

DISTRIBUIŢI

Cunoscut drept un „om al PSD” și șeful de facto al TVR, Cristian Zgabercea (foto), l-a îngrijit în SUA pe baronul de Constanța al PSD, Nicușor Constantinescu, dat în urmărire națională. Dezvăluirea a fost făcută chiar de primarul Constanței, Radu Mazăre, care a declarat marți, ca argument pentru starea gravă în care se află Nicușor Constantinescu, faptul că acesta a fost îngrijit în SUA de producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea. La rândul său, amploiatul TVR a confirmat acest lucru. Plătit din bani publici pentru a răspunde de TVR, acesta stă în SUA să îngrijească astfel de personaje certate cu legea care se îmbolnăvesc brusc atunci când sunt cercetate de oamenii legii.

Radu Mazăre a făcut această precizare marți, întrebat despre informaţia difuzată de TVR potrivit căreia preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu s-ar mai afla la Spitalul John Hopkins, acolo unde a fost operat. Primarul Constanței a spus că Nicuşor Constantinescu locuieşte într-un bloc de apartamente cu care unitatea medicală din SUA are contract şi că acolo sunt trataţi postoperator toţi pacienţii, el precizând că producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea, știe acest lucru pentru că l-a îngrijit pe șeful CJ Constanța după operație, în SUA.

“Producătorul general de la TVR, domnul Zgabercea, a stat cu Nicuşor o lună în apartamentul în care stă şi ştie foarte bine, mai bine cei de la TVR îl sunau pe Zgabercea să-l întrebe, care este şeful lor. Spitalul John Hopkins are un contract cu un bloc de apartamente unde sunt cazaţi şi stau cei care sunt trataţi post-operator, ambulatoriu, acest contract există depus la instanţă. Zgabercea a stat o lună acolo. Numai când este în caz foarte grav se mută de acolo, intră la urgenţă şi se internează ceea ce s-a întâmplat de câteva ori. În America oamenii sunt trataţi altfel decât în România, nu stai în spital luni de zile. Dacă producătorul general al TVR a stat şi l-a îngrijit pe Nicu o lună, să-l sune pe ăla şi să-l întrebe unde stă şi cum stă Nicu, că-i explică. Zgabercea a stat o lună, i-a scos plosca, i-a pus pamperşii, ştie exact Zgabercea. Şi-a luat omul concediu, că e prietenul lui Nicu şi l-a îngrijit o lună”, a afirmat Radu Mazăre. El a mai spus că dacă decizia de arestare preventivă a lui Nicușor Constantinescu rămâne definitivă, atunci președintele CJ Constanța va fi omorât pentru că deplasarea din America îi pune viața în pericol.

Zga„Bercea” Mondial, plătit din bani publici să golească țucalul unor prezumtivi infractori prin SUA

Contactat, marți, Cristian Zgabercea, producătorul general al TVR, a spus că a stat „aproape o lună” cu Nicuşor Constantinescu. „Au fost trei săptămâni şi ceva”, a completat acesta. Întrebat dacă spitalul John Hopkins are contract cu un complex de apartamente, acesta a precizat: „Este un bloc de locuinţe în care, când te duci la spital, îţi oferă ei chestia asta şi te duci acolo. Acolo, 90% din cei care stau în locuinţele acelea sunt trataţi ambulatoriu, pacienţi ai spitalului”. „Eu când am plecat pe 5 mai sau 6 mai, (…) de abia i se băgase drenul ăla, ultimul, în stomac. Nu ştiu (cât ar mai fi trebuit să stea – n.r). Acolo este doctorul Mohamad Allaf, care este şeful chirurgiei robotice de acolo, care l-a şi operat. Ştiu că are întâlniri periodice cu el, la cinci zile, la şapte zile, cum îl programează el ca să vadă cum evoluează chestia care nu o stăpânesc nici ei, cu această secreţie din stomac”, a mai spus acesta. De asemenea, întrebat când a vorbit ultima oară cu Nicuşor Constantinescu, Zgabercea a menţionat că „în urmă cu câteva zile”.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.