Autorităţile din Livorno au arestat patru romani, părinţi ai copiilor rromi decedaţi în urma unui incendiu izbucnit într-o baracă improvizată. Părinţii sunt acuzaţi de neglijenţă, de abandonarea minorilor, de incapacitate şi de incendiere din culpă. Cei patru au fost transferaţi la închisoarea din Sughere şi riscă pedepse cu închisoarea de pană la opt ani.
Eva în varstă de 10 ani şi fratele său cel mai mic, Nengi (patru ani) erau surdomuţi. Ceilalţi doi copii morţi în incendiu sunt: Danchiu – opt ani, fratele Evei, şi Lenuca, în varstă de şase ani.
Procurorul adjunct Antonio Giaconi a dispus arestarea celor patru. Giaconi nu a crezut varianta oferită de părinţi, potrivit căreia baraca în care locuiau ar fi fost incendiată de persoane necunoscute. Procurorul a confirmat că o fetiţă care dormea în aceiaşi baracă, a reuşit să se salveze.
Magistraţii italieni cred că incendiul a izbucnit în interiorul barăcii, iar cei patru copii, care dormeau, au ars de vii după ce părinţii lor i-au abandonat şi au fugit. Anchetatorii au audiat toate persoanele care locuiesc în tabăra de rromi în care a avut loc tragedia, formată din patru-cinci locuinţe improvizate sub un pod la periferia industrială a oraşului Livorno, în cartierul Stagno. Procurorii presupun că incendiul a izbucnit în urma unei neglijenţe. Rromii foloseau pentru iluminarea barăcii lumanări.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane