In avanpremiera Zilei Nationale a Romaniei, inainte ca oficialitatile centrale si locale sa-si memoreze discursurile pompoase, am incercat sa aflam, de la cei carora le-am dat votul anul trecut, cum arata stema Romaniei. Rusinos pentru noi toti este ca alesii neamului nostru s-au dovedit a fi afoni intr-o chestiune care, de exemplu, poate fi pusa pe tapet la orice sueta cu oficiali straini.
Cum arata stema in realitate
Are ca element central vulturul de aur cruciat. Scutul pe care sta este de azur, simbolizand cerul. Vulturul tine in gheare insemnele suveranitatii: un sceptru si o sabie, aceasta din urma reamintind de domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare, in timp ce sceptrul il evoca pe Mihai Viteazul. Pe pieptul pasarii se afla un blazon impartit in patru cu simbolurile provinciilor istorice romanesti (Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania, Banat si Crisana), precum si doi delfini, amintind de litoralul Marii Negre. In prima secventa se gaseste stema Tarii Romanesti pe azur. In a doua secventa se afla stema traditionala a Moldovei. Al treilea sector al stemei prezinta stema traditionala a Banatului si Olteniei. In cea de a patra sectiune este infatisata stema Transilvaniei cu Maramuresul si Crisana. Sunt, de asemenea, reprezentate teritoriile adiacente Marii Negre, pe fond de azur: doi delfini afrontati, dispusi cu capul in jos.
Stema pe tichia de parlamentar
Deputat PSD Eugenia Moldoveanu: -Nu va mai aud. Legatura este foarte slaba-. Ulterior, doamna deputat nu a mai auzit nici sunetul telefonului mobil. Deputat PSD Mihai Sireteanu: -Sunt intr-o camera in care semnalul este foarte prost. Mai formati o data-. Nici domnul Sireteanu nu a mai auzit telefonul care, ulterior, s-a inchis. Deputat PSD Mihail Fica: -Un vultur cu cruce si cu buzdugan si sabie. In centru sunt emblemele celor patru regiuni-. Deputat PRM Emil Radulescu: -La telefon nu fac asemenea discutii. Daca vreti, ne vedem la sediu. Saru* mana!-. Deputat PSD Victor Bercaroiu: -Nu va pot raspunde la o astfel de intrebare de la volanul masinii in care ma aflu. Reveniti-. Cand am revenit, -abonatul nu se afla in aria de acoperire …-. Deputat PRM Marcu Tudor: -M-a mai contactat o domnisoara care vroia sa-i raspund la ceva similar. I-am spus sa se duca sa invete scoala (sic!) si pe urma sa ma sune pe mine sa ma intrebe. E bine, Iulia, nu suntem la scoala, nu?-. Deputat PSD Serban Mihailescu: O voce feminina – -Domnul ministru se afla intr-o delegatie oficiala in Franta. Abia luni puteti lua legatura cu dansul-. Senator PNL Mircea Ionescu-Quintus: -La spital si la varsta mea nu cred ca ar trebui sa fiu supus unor astfel de teste-. Senator PSD Antonie Iorgovan: -Sunt intr-o discutie foarte importanta, am raspuns cu totul intamplator. Ar fi neelegant sa dau explicatii in acest moment. Reveniti-. Deputat PD Paula Ivanescu: -Un vultur cu sabie si sceptru in mijlocul caruia sunt reprezentate cele trei provincii – Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca-. Deputat PNL Dinu Patriciu: -Haideti sa nu exageram. Nu suntem la scoala primara, da?-. Senator PRM Constantin Gaucan: -Stema prezinta cele cinci provincii romansti. Moldova cu zimbrul, Transilvania si Dobrogea cu pestii…-. Deputat PSD Niculae Napoleon Antonescu: -Sunt intr-un examen de doctorat. Nu pot vorbi, asa ca reveniti peste un sfert de ora-. Deputat PNL Ion Luchian : -Sunt intr-o discutie foarte importanta. In mana cealalta mai am un receptor de telefon. Sunt intr-o operatie dificila, ma intelegeti?-. Senator PSD Victor Apostolache: -Credeam ca ai sa-mi comunici ceva important. Nu pot sa vorbesc, sunt intr-o sedinta-. Senator PD Romeo Hanganu: -Stema Romaniei? Prezinta o acvila cu crucea-n cioc. In gheare are un palos si un sceptru, iar in mijloc apar cele cinci zone ale tarii. Acvila pentru Tara Romaneasca, bourul pentru Moldova, dedesubt Ardealul si Banatul. Jos apar delfinii Dobrogei-. Deputat PRM Adrian Maracineanu: -Un vultur cu spade si tricolorul. Altceva nu-mi aduc aminte. E de ajuns?-. Hm, da. Ne-ati lamurit, cu totii…