Parlamentul a simplificat procedurile de combatere a ambroziei. Deputata PNL Florica Cherecheș a îndemnat cetățenii să ia în serios riscul de alergie severă pe care îl determină această plantă
„Parlamentul a votat ieri în unanimitate, inițiativa mea care îmbunătățește legea privind combaterea ambroziei. Concret, legea votată reduce procesul birocratic prin simplificarea procedurilor și împuternicește autoritățile locale în ceea ce privește identificarea terenurilor cu ambrozie, avertizarea proprietarilor sau administratorilor și sancționarea acestora pentru nerespectarea legii.
De asemenea, legea pune mai mare accent pe campaniile de informare și conștientizare, desfășurate anual de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății și Ministerul Mediului, împreună cu autoritățile locale. Îndemn toți cetățenii să se informeze despre această plantă foarte dăunătoare, iar celor care au pe terenurile lor ambrozie le recomand să colaboreze autoritățile locale pentru a putea stârpi eficient acest tip de plantă. Contextul epidemiologic din această perioadă ne arată cât de importantă este prevenția pentru asigurarea sănătății publice. Ambrozia a devenit o problemă reală, iar în acest caz prevenția înseamnă informare și colaborare constantă între cetățeni și autorități.
Ambrozia este una dintre cele mai nocive plante existente, pentru că produce o alergie severă, rinită alergică și reprezintă cauza manifestărilor severe ale astmului bronșic întâlnit la sfârșitul verii la un număr tot mai mare de persoane, dând senzații de sufocare și solicitând uneori intervenții de urgență. Alergia la ambrozie este sezonieră, durează de la sfârșitul lui iulie până în octombrie, și constă în: strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții postnazale, înroșire a ochilor, tușe seacă, urticarie. Se știe că o plantă matură poate produce până la 8 miliarde de grăuncioare de polen și 30.000 de semințe, care-și păstrează puterea germinativă timp de 30 de ani.
Legea va intra în vigoare chiar la debutul sezonului de vegetație a ambroziei și este important să fie respectată de toți proprietarii și administratorii de teren pe care crește această plantă.”, anunță deputata PNL Florica Cherecheș.