Gabriel Oprea s-a remarcat înainte de 1989 ca militar de intendență și șef la hotel Agat din Cap Aurora. După 1989 Oprea s-a făcut cunoscut ca „șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase” (conform președintelui României), ca aghiotantul lui Miron Cozma, ca plagiator de doctorate și ca ministrul care folosește coloană oficială deși nu are voie. Supranumit „generalul Izmană”, Oprea și-a făcut și un partid: UNPR. Sigla seamănă cu cea a firmei Armani. Firma Armani a fost super-promovată în România de maneliștii și cocalarii care își cumpărau haine, fake desigur, cu sigla mare afișată pe piept. Nerezistând tentației, designerul siglei UNPR a stilizat-o și colorat-o puțin pe cea a firmei ARMANI ieșind binecunoscutul simbol al „interesului național”.
Sigla pare potrivită pentru membrii UNPR, vorba cântecului „Am Armani, să moară dușmani(i)” :
Vicepreşedintele UNPR, deputatul Ion Răducanu, fost șef la Cooperația de Consum înTimișoara a postat, sâmbătă seara, pe contul său de Facebook, un mesaj grețos în care îl idolatrizează pe Gabriel Oprea și îi numește pe cei care îi cer demisia „disperaţi ahtiaţi de putere”, „postaci plătiţi” sau „jucători de Facebook”. Deputatul susţine că „Gabriel Oprea este președintele partidului care a asigurat stabilitatea României în ultimii 5 ani” iar demersul de demitere este susținut și de ONG –uri formate din bursieri ai unor instituții subvenționate de Soros.
Dar asta nu e tot. Sunat de reporterii Adevărul, fostul mahăr comunist care împărțea mâncarea, frigiderele, televizoarele etc în Timiș, s-a enervat pe polițistul decedat: „și ăsta care a circulat era cu gândul la serviciu sau unde era cu gândul de a căzut în groapă?”
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Alexandra Dobre, preşedintele studenţilor UNPR și consilieră personală a lui Oprea i-a atacat pseudo-jurnaliştii ăștie care folosesc accidentul poliţistului Bogdan Gigină pentru a-l critica pe Gabriel Oprea numindu-l pe Lucian Mîndruţă doamna Mândruță. Probabil că în mintea s-a crezut spirituală.
Mândruță a călcat-o pe „domnișoara” de 23 de ani în picioare la pachet cu nevasta lui Oprea: „pentru domnia sa sexul e important. Nu, nu e doar important. E unitate de masura. E moneda de schimb si unitate de tranzactie. E tot ceea ce defineste un om: cu cine se culca, daca e capabil de asa ceva, daca e domn sau „doamna” … Acestea fiind spuse, daca tot introducem in cauza doamnele, as face un apel la doamna Oprea: sunteti mandra de consiliera sotului?”, scrie Lucian Mîndruţă pe Facebook. Tânăra sexuală a amuțit pentru moment. Probabil pregătește o replică tare! Că așa-i place!
Dar slugile UNPR -iste nu sar doar în apărarea lui Oprea, ci și a fostului său șef, Miron Cozma. Zilele trecute, Senatorul UNPR Constantin Popa explica la DIGI 24 că minerii au venit la București „din patriotism. Au venit să apere țara.”
Așadar să nu uităm: „general de mucava, îți cerem demisia!”