Home Actualitate Patronul Cerealcom Vaslui, acuzat pentru inca o teapa, de 26 milioane de...

Patronul Cerealcom Vaslui, acuzat pentru inca o teapa, de 26 milioane de dolari

DISTRIBUIŢI

Controversatul patron al firmei Cerealcom, vasluianul Gheorghe Strungariu, risca sa ajunga in fata instantei, dupa ce partenerul elvetian, firma Salco Green, a realizat ca cele peste 26 milioane de dolari pe care le-a investit in companie s-au evaporat fara urma. In mod concret, firma elvetiana doreste sa afle ce a facut Strungariu cu banii ce fusesera destinati crearii unor culturi experimentale si de care expertii contabili elvetieni sositi in Romania nu au mai reusit sa dea. In cazul in care fondurile nu vor fi depistate, patronul firmei Salco Green este decis sa-l dea in judecata pe Strungariu pentru a-si recupera investitia facuta in Cerealcom.

Bugetul statului, vaca de muls a lui Strungariu

Afacerile cu cereale desfasurate de catre Strungariu prin intermediul firmei Cerealcom se afla de mai mult timp in atentia opiniei publice. Astfel, Gheorghe Strungariu a fost acuzat ca a primit importante sume de bani, ce echivaleaza cu bugetul unui judet intreg, drept rambursare de TVA, chiar daca nu indeplinea conditiile legale.

Returnarea de TVA de peste 167 miliarde de lei (peste cinci milioane de dolari!) aprobata in 2001, dupa ce aceeasi societate primise alte returnari de TVA de 70 miliarde de lei, a facut ca Strungariu sa ajunga in vizorul societatii civile americane.

Dupa ce a terminat cele 70 miliarde de lei pe care le-a primit de la Administratia Finantelor Publice Vaslui, drept rambursare de TVA, marele -om de afaceri- Gheorghe Strungariu s-a mutat la Piatra Neamt, unde i s-a aprobat returnarea a nu mai putin de 167 miliarde de lei.

Mai mult decat atat, s-a aflat ca numai in 2000, firma vasluiana a cerut si primit peste 50 miliarde de lei, rambursari de TVA de la Administratia Finantelor Publice Vaslui si de la Directia Generala a Finantelor, in conditiile in care Cerealcom SA Vaslui avea, la data de 31 decembrie 1999, datorii catre stat de 10,7 miliarde de lei.

Exporturi care nu se regasesc in declaratiile vamale

La inceputul acestui an, Departamentul de Control si Combatere a Coruptiei al Guvernului Romaniei a verificat in judetul Vaslui privatizarile unor societati comerciale, inclusiv la Cerealcom SA Vaslui, si a dispus, in acelasi timp, ca DGFP Vaslui sa verifice obligatiile fiscale pentru activitatea anului 2000, precum si rambursarile de TVA.

SC Cerealcom a solicitat o rambursare de TVA de 130,46 miliarde de lei, TVA aferenta activitatii pe perioada 1 mai-31 decembrie 2000. Organul de control a stabilit ca, pentru aceasta perioada, unitatea avea dreptul sa ramburseze 44,99 miliarde de lei. Restul, probabil, provenea pentru reprezentantii Cerealcom din profitul -inregistrat- ca pierderi (la finele anului, societatea a declarat inregistrarea de pierderi de peste 58,6 miliarde, cand, de fapt, se inregistra un profit de 7,3 miliarde de lei) sau a exporturilor declarate – in valoare de 305 miliarde de lei, dar pentru care nu s-au gasit nicicum patru declaratii vamale de export, in suma de 44 miliarde de lei, care nu se regasesc in evidentele Biroului de Vamuire si Control Constanta-Sud.

Sunt numai cateva dintre afacerile pentru care -Corruption List- – o fundatie americana care inventariaza toate marile cazuri de coruptie de pe glob – prezinta, la capitolul Romania, cazul Cerealcom Vaslui. Acestor afaceri li se mai adauga acum teapa de 26 milioane de dolari, trasa partenerului elvetian.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.