Home Actualitate Patru persoane reținute pentru furt de combustibil dintr-un depozit

Patru persoane reținute pentru furt de combustibil dintr-un depozit

DISTRIBUIŢI

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au documentat activitatea infracţională a 8 persoane, angajate ale unui depozit de combustibil, care, în perioada februarie – martie 2024, ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat.

În urma investigaţiilor, la data de 8 aprilie 2024, poliţiştii au realizat prinderea în flagrant delict a 4 persoane, printre care un agent de pază, care ar fi sustras 220 de litri de benzină.

La aceeaşi dată, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Poliţie Transporturi, Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, precum şi inspectoratelor de jandarmi judeţene Giurgiu şi Ilfov, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Cornetu, în judeţele Giurgiu şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost descoperiţi şi ridicaţi aproximativ 400 de litri de combustibil, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a celor 8 persoane, care au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând ca, la data de 9 aprilie 2024, să fie prezentate procurorului de caz, cu propuneri legale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.