Home Actualitate Pavalache condamnat la patru ani de inchisoare

Pavalache condamnat la patru ani de inchisoare

DISTRIBUIŢI

Fanel Pavalache, fostul consilier guvernamental, angajat al Secretariatului General al Guvernului, are de executat o pedeapsa de patru ani de inchisoare pentru coruptie. Decizia a fost luata de Curtea de Apel Bucuresti, care a mentinut condamnarea dictata de magistratii Tribunalului Bucuresti. Concret, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul declarat atat de Pavalache, cat si de Parchetul National Anticoruptie (PNA) impotriva deciziei din 22 aprilie a Tribunalului Capitalei. Dupa pronuntarea sentintei, Parchetul National Anticoruptie a anuntat ca va face recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, considerand ca pedeapsa de patru ani de detentie data lui Pavalache este prea mica in raport cu faptele comise. Pavalache a fost arestat in urma unui flagrant de luare de mita in 25 noiembrie 2002. Alaturi de numele consilierului au fost vehiculate si cele ale judecatoarelor sindice din cadrul Tribunalului Bucuresti Maria Navala si Cristina Negru. In 31 martie 2003, doar Pavalache a fost deferit justitiei, fiind acuzat ca ar fi pretins initial patru milioane de dolari, suma in schimbul careia, prin relatiile sale, urma sa intervina pe langa persoane influente din justitie pentru stoparea procedurii de lichidare a Bancii Internationale a Religiilor (BIR), pentru inlocuirea lichidatorului judiciar (Societatea Reconversie si Valorificare Active SA Bucuresti) si, in final, pentru scoaterea din faliment a bancii. Ulterior, Pavalache si-a redus pretentiile la un milion de dolari, pentru ca, in final, sa accepte ca prima transa 200.000 de dolari. In 18 octombrie 2002, Pavalache a primit de la Ion Popescu, fost presedinte al BIR, prin intermediul Nicoletei Gema Bobarnea, suma de 20.000 de dolari, afirmand ca va interveni pe langa magistrati din cadrul Tribunalului Bucuresti, pentru ca acestia sa pronunte solutii favorabile in dosarele avand ca obiect falimentul si procedura lichidarii judiciare a BIR.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.