Home Actualitate Pe Vîntu îl mai așteaptă trei dosare: FNI, Petromservice și Banca Agricolă

Pe Vîntu îl mai așteaptă trei dosare: FNI, Petromservice și Banca Agricolă

DISTRIBUIŢI

Alte doua dosare în care este cercetat Sorin Ovidiu Vîntu urmează să fie trimise curând instanței. Este vorba despre dosarul FNI, pentru care omul de afaceri a fost ieri scos din închisoare și dus la Parchetul instanței supreme pentru a studia dosarul. În această cauză Vîntu este acuzat de spălare de bani. Al doilea dosar este cel al fraudării Petromservice, în care, de asemenea, cercetarea penală se apropie de final. Vîntu a dat o declarație ieri procurorilor care se ocupă de acest caz. În ce privește dosarul FNI, Vîntu este acuzat că a supus procesului de spălare a banilor pe lângă sumele reținute în stadiul inițial – respectiv peste 700.000 lei provenită din infracțiunea de delapidare și peste 9,6 milioane lei provenită din infracțiunea de înșelăciune și suma de peste 130.000 de lei provenită tot din faptele comise, adică peste 5,47 milioane de dolari la data prăbușirii FNI – respectiv sumele de 278.034 de dolari și 786.060 de euro, provenite din chirii. În dosarul deva­lizării Petromservice, în care este cercetat alături de Liviu Luca și alte persoane, Vîntu este acuzat de spălare de bani și delapidare. Ancheta a stabilit că Petromservice a suferit un prejudiciu de 83 de milioane de euro, iar statul a pierdut alte 98 de milioane de euro. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asupra a 81 imobile, 46 de terenuri intravilane și extravilane, cinci apartamente, clădiri cu destinație de hotel, restaurante, alte spații comerciale, un bloc de opt etaje, autoturisme, ambarcațiuni și conturi bancare. Faptul că dosarul FNI se apropie de final a fost confirmat și de președintele Traian Băsescu. ?ê?£eful statului a declarat recent că două dosare importante vor fi rezolvate curând: FNI și Banca Agricolă (un alt dosar în care Vîntu este cercetat, n.r.).

 (B.C.)

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.