Politia a reusit sa-l aresteze, dupa ce s-a straduit timp de un an sa adune probe impotriva lui. In final, partidele de sex au fost inregistrate chiar in garsoniera englezului, cu o camera video ascunsa sub un tablou
Mason Neal Jeeffry a fost arestat ieri in Brasov, pentru pedofilie si detinere ilegala de armament si munitie. Englezul, un barbat trecut de cincizeci de ani, a corupt si apoi supus la perversiuni sexuale zece copii. Politistii brasoveni il urmaresc pe englezul pedofil de mai bine de un an. Luni seara, ei l-au prins pe englez, in timp ce acesta era in pat cu un adolescent. Fortele Rapide de Interventie ale Politiei Brasov au lasat baiatul sa iasa din apatament, de teama ca acesta sa nu fie luat prizonier de englezul care era inarmat cu un pistol rusesc TT, model 1953, cu patru cartuse si cu un cutit de vanatoare, cu lama de 15 cm. Jeeffry a fost retinut fara incidente, deoarece, luat prin surprindere din asternuturi, el nu a mai avut timp sa ajunga la arme. Povestea prinderii pedofilului pare desprinsa dintr-un film american. Imaginile de pe caseta pe care sunt inregistrate cateva dintre partidele de sex ale englezului sunt cutremuratoare. Mason Neal Jeeffry va fi judecat in Romania si risca pana la cinci ani de inchisoare.
Una dintre afacerile englezului era -ingrijirea corporala- a copiilor
Ieri, scos din arestul Politiei, englezul a refuzat sa raspunda la intrebarile ziaristilor, pretinzand ca nu cunoaste limba romana. Politistii sustin insa ca Jeeffry minte, deoarece el cunoaste deja bine de tot limba romana. Singura declaratie pe care a facut-o ieri pedofilul englez, in limba materna, a fost aceea ca nu a reusit sa contacteze Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii, ca nu are avocat si considera ca nici nu are nevoie de un aparator. Anchetatorii nu au aflat inca daca englezul are antecedente penale sau daca a mai fost prins, in tara lui, practicand pedofilia, pentru ca nu au vrut sa ceara aceste informatii autoritatilor engleze pana la capturarea lui. Jeeffry a intrat pentru prima data in Romania in 5 ianuarie 2000. Pentru a obtine viza de sedere in tara noastra, el s-a dat om de afaceri si si-a infiintat chiar o firma, SC Mason Service SRL, la care este unicul asociat. Sediul firmei se afla pe Bdul Saturn nr. 50, sc. H, ap. 17, apartartament in care a si locuit. Firma lui nu a desfasurat insa nici o activitate in Romania, pentru ca patronul ei s-a ocupat doar cu racolarea copiilor strazii sau a celor care fac parte din familii dezorganizate, in general, saraci, pe care i-a corupt sexual. In 5 ianuarie 2001, englezul si-a adaugat pe lista obiectelor de activitate ale societatii si una mai speciala care prevedea ca vrea sa investeasca in -ingrijirea corporala- a copiilor romani. Anchetatorii cred ca pedofilul a incercat astfel sa-si motiveze actiunile, pentru cazul in care ar fi fost prins in flagrant.
Urmarit un an pentru a-i pune catuse
Mason Neal Jeeffry a intrat in atentia politistilor dupa ce locatarii imobilului de pe Bdul Saturn au observat ca in apartamentul cumparat de englez se intampla lucruri necurate. -Zilnic, veneau aici cate doi-trei copii. Unii mai curati, chiar bine imbracati, iar altii boschetari. La un moment dat, am auzit o cearta intre trei dintre vizitatorii englezului. Copiii se certau pe banii si atentiile pe care le primisera de la pedofil in schimbul perversiunilor sexuale pe care le-au practicat-, povesteste Alex V., un fost vecin al englezului. -Am avut informatii despre faptul ca este pedofil, dar a fost nevoie sa-l urmarim zile si nopti, o multime de politisti, deoarece ne era foarte greu sa dovedim ca acolo, in camera lui, intretinea relatii sexuale. Cei care povesteau cum au fost racolati erau pusti sub 14 ani, iar marturiile lor nu puteau fi considerate probe pentru ca era greu de dovedit discernamantul lor-, explica comandantul IPJ Brasov, colonelul Mircea Bucur. Pedofilul a fost prins, dupa ce politistii au reusit sa instaleze o camera video sub un tablou.