O bătrână în vârstă de 82 de ani din satul brașovean Dejani a fost omorâtă în locuința sa, de persoane care intraseră pentru a fura bunuri din casă și care au lovit-o cu un corp dur. Potrivit procurorului Cerasela Ungureanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, până în prezent nu există indicii despre autorii crimei. „Nu avem încă niciun indiciu cu privire la autor. Încă nu s-a finalizat nici cercetarea de la fața locului. Se preiau probe ADN, amprente, ancheta fiind una de durată. Bătrâna a fost găsită moartă în casă, iar soțul ei la momentul respectiv era ieșit din casă și așa a scăpat. Dânsul suferă de mai multe boli, inclusiv de Alzheimer. Deocamdată nu se știe nici dacă le-a dispărut ceva din locuință. Urmează să se discute cu rudele pentru a vedea dacă a fost vorba despre un jaf“, a spus reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Anchetatorii spun că, cel mai probabil, bătrâna l-a surprins pe cel care a intrat în locuință, iar acesta a lovit-o cu un corp dur, care i-a provocat decesul.
Bogdan Cristescu