România, cea mai săracă din Europa: așa este descrisă țara noastră într-un articol din publicația britanică „The Telegraph and Argus“ din Bradford, ce relatează campania a trei britanici care vor să strângă fonduri pentru a dona o ambulanță second-hand României.
Cei trei britanici – medicul Mark Nicholson, Louise Gabrielli, aspirantă la funcția de medic, și Samantha Taylor, o angajată a unui centru medical din Leeds – au cumpărat o ambulanță la mâna a doua pe site-ul de licitații online eBay cu 500 de lire sterline (aproximativ 583 de euro).
Ei strâng acum fonduri pentru a realiza o călătorie din Skipton, North Yorkshire, până în România, adică aproximativ 4.827 de kilometri, și au nevoie de aproape 4.000 de euro.
„Ambulanța, ce are la bord 241.350 de kilometri și a fost utilizată în Birmingham, va fi adusă în România, cea mai săracă țară din Europa, în august“, spun jurnaliștii de la „The Telegraph and Argus“. Britanicii vor să profite de acțiunea lor caritabilă pentru a vizita Europa, trecând prin Paris, Roma și Munchen până să ajungă în România.
Ei spun că demersul este motivat de situația pacienților din România, care deseori sunt nevoiți să aștepte îndelung ambulanța sau sunt aduși la spital de prieteni care au mașină.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane