Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) este o organizație non-guvernamentală înființată de către Dan Voiculescu, recent ieșit din închisoare după ce a executat o treime din pedeapsa de 10 ani primită pentru un prejudiciu de peste 60 milioane de Euro adus statului român, pe care nu l-a achitat. În urmă cu câteva zile, Voiculescu i-a cerut demisia lui Bodog și pentru că acesta nu s-a conformat, astăzi FACIAS a anunțat că „sesizează Parchetul General cu privire la modul în care Ministrul Sănătății și celelalte persoane responsabile au gestionat criza imunoglobulinei care a dus la decesul unei persoane.
Plângerea se referă la conduita pasivă a Ministrului Sănătății, Florian Bodog și a subalternilor săi care de mai bine de 6 luni nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziția bolnavilor care suferă de imunodeficiențe primare și de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină.
În lipsa acestui medicament vital, viața a peste 500 de persoane, majoritatea copii, este, în fiecare clipă, în pericol.
În vara acestui an, ultimele firme care distribuiau astfel de medicamente în România au anunțat că se retrag de pe piață. Deși i-a fost semnalată situația inclusiv de către FACIAS, și a fost avertizat că administrarea acestui medicament nu suferă amânare, în mod iresponsabil față de viața bolnavilor, Ministerul Sănătății condus de Florian Bodog nu a luat nicio măsură.
Primul deces provocat de neglijența autorităților statului s-a înregistrat sâmbăta trecută, în Alba Iulia. FACIAS acordă asistență juridică familiei victimei pentru ca cei responsabili să răspundă în fața legii pentru indiferența cu care au tratat această situație.
În urmă cu câteva luni, România s-a confruntat cu o altă criză fără precedent, cea a vaccinurilor pentru copii.
Conform art. 34 din Constituție, statul este obligat să asigure fiecărui cetățean accesul la medicamente esențiale și să îi ocrotească viața și sănătatea.
Primul Ministru a intervenit în această problemă. Așteptăm cu interes deciziile sale. Sănătatea cetățenilor trebuie să fie o prioritate națională.”, anunță FACIAS.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane