Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. desfăşoară, la această oră, 17 percheziţii, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de şapte persoane, bănuite de evaziune fiscală cu produse importate din Turcia.
Astfel, poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi din Giurgiu, Ilfov şi Ialomiţa efectuează percheziţii la şase persoane juridice şi 11 persoane fizice – 10 în judeţul Giurgiu, una în municipiul Bucureşti, cinci în judeţul Ilfov şi una în judeţul Ialomiţa.
La activităţi participă şi luptători din cadrul Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din cele trei judeţe.
Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie 2013 – iulie, şapte persoane de naţionalitate română şi turcă ar fi înfiinţat, pe teritoriul României, mai multe societăţi comerciale, prin intermediul unor persoane interpuse. Firmele ar fi avut drept scop acumularea de datorii către bugetul consolidat al statului şi nedeclararea sau declararea fictivă a operaţiunilor comerciale realizate.
În fapt, marfa (o gamă diversificată, de la produse alimentare la produse de uz casnic), importată de regulă din Turcia, ar fi fost introdusă în ţară, prin intermediul unei societăţi comerciale, de regulă, cu autocamioanele unei firme de transport turceşti. Prejudiciul estimat se ridică la 700.000 de euro.
Activitatea infracţională ar fi fost sprijinită de comisionari vamali şi de unii funcţionari, bănuiţi că ar fi modificat documente de provenienţă a mărfii, precum şi buletine de analiză în cazul produselor alimentare, cu ajutorul unei persoane din cadrul unei direcţiei sanitar-veterinare, pentru aplicarea unei TVA diminuată.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..