Procurorii DNA efectuează percheziţii ample, luni dimineaţă, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Sunt acţiuni în mai multe oraşe. La Timişoara se fac cercetări la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013, se arată într-un comunicat al instituţiei.
La Timişoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Procurorii DNA şi jandarmii au descins la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, dar şi la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.
Alte percheziţii au loc în municipiul București și în județele Ilfov,Timiș, Caraș-Severin și Teleorman, patru dintre ele fiind la sediile unor instituții publice, iar 19 la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Surse judiciare susţin că printre instituţiile publice la care se desfăşoară percheziţii se numără şi Ministerul Fondurilor Europene.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.