Home Actualitate Percheziţii în Capitală şi șase judeţe la persoane suspectate de evaziune fiscală....

Percheziţii în Capitală şi șase judeţe la persoane suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la 68 milioane euro

DISTRIBUIŢI

Polițiștii Capitalei efectuează vineri dimineață 76 de percheziții – 63 în București și 13 în județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Ialomița, pentru destructurarea unui grup specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani și rambursări ilegale de TVA.

Totodată, polițiștii Capitalei pun în executare 76 de mandate de aducere, emise de magistrați pe numele membrilor grupului.

În fapt, polițiștii Capitalei au documentat, în perioada 2008 — 2013, activitatea infracțională a unui grup de persoane, care prin intermediul unei filiere de firme fantomă și înregistrarea în contabilitate de cheltuieli fictive, ar fi primit rambursări ilegale de TVA.

Activitatea principală a membrilor grupului o reprezenta cumpărarea de terenuri și revânzarea acestora, cu o creștere artificială a prețului, precum și achiziționarea de echipamente medicale.

Prin activitatea infracțională realizată, bănuiții ar fi produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în valoare de aproximativ 68.000.000 de euro.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.