Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava efectuează marți 16 percheziții la adrese din județele Botoșani și Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unui comunicat al DNA, cercetările vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, conexe infracțiunilor de corupție și privind obținerea nelegală de fonduri europene.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că perchezițiile au loc la sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la sediul unei firme și la locuințele suspecților, iar ancheta îi vizează pe directorul APIA Botoșani și pe nouă funcționari.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.