Procurorii fac percheziţii la firma 2K Telecom, care aparţine fratelui lui Sebastian Ghiţă. Percheziţiile mai vizează şi o firmă din Voluntari, judeţul Ilfov, AVITECH CO SRL. Descinderile au legătură cu o licitaţie de la Ministerul Educaţiei, din 2013, INTERNET ÎN ȘCOALA TA.
Contractul atribuit pe 29 noiembrie 2013 a avut, potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Naţional de Achiziţii Publice, o valoare de 119.840.458 de lei fără TVA din care o parte în valoare totală de 20.922.112 plus TVA putea fi subcontractată. În acest sens, asocierea Omniologic- Avitech Co. a declarat autorităţii contractante doar compania Romtelecom ca subcontractor pentru instalarea de echipamente de infrastructură, numele 2K Telecom nefiind menţionat în niciunul dintre documentele publice aferente achiziţiei.
DNA a emis și un comunicat:„ Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în anul 2013, în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene.
În cursul zilei de 23 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul București și în județul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. ”