Procurorii DNA au efectuat percheziții la Poliția Română într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2020, în legătură cu achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției naționale.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției naționale, anunță DNA.
Anchetatorii au solicitat documente legate de un contract semnat cu câteva zile înainte de încheierea stării de alertă, în 2020 și care viza achiziții de căști de protecție și bastoane telescopice, prin atribuire directă. Produsele cumpărate din China s-au dovedit a fi aproape de neutilizat, spun polițiștii.
COSMIN ANDREICA, președinte Sindicatul Polițiștilor Europol a declarat la TVR: „Mai mult ca sigur o garanție ar fi trebuit să aibă, dar dacă ele nu au fost utilizate nici nu s-a pus problema de a fi utilizată garanția, nu știu pe ce perioadă a existat. De service nici nu mai vorbesc pentru că produsele sunt atât de slabe încât nu se poate justifica existența unor servicii de service.”
Contractul ridicat de DNA e semnat de Liviu Vasilescu, cel care conducea Poliția Română în 2020 și care acum ocupă funcția de director al Direcției Generale Anticorupție.
directia generala anticoruptie… bun! patriot adevarat pe stil ceasca! omu cred ca este milionar in euro, zeci, nu 1-2! trebuie să se dea o lege antimafia… anticoruptie este un fel de ‘școală a infractorilor’ sau mai bine ‘cursuri pentru viitori politicieni’… lege anti-mafie: confiscari extinse la toată averea rude/copii/nepoti/matusi, pirnaie cu adaos, pedeapsa +15 ani din oficiu, așa se lupta cu mafia… cu anticoruptie, alea-alea, e gradinita pentru infractori